Aleea cu scări care duce la cimitirul amplasat pe un versant abrupt, vestit datorită tradiţiilor specifice de înmormântare, porneşte dinspre strada Sfântu Gheorghe. Numele cimitirului, şi al răzorului, Birgej, adoptat de la începutul secolului al XVIII-lea, vine din numele german Berg. Pietrele funerare reflectă fidel dezvoltarea specifică a Rimetei, formele şi ornamentele integrându-se în arta populară locală. Pietrele cele mai vechi, datând din secolul al XVIII-lea, reflectă un gust renascentist simplu, puritan. Blocurile de piatră brută simplă, cu forme neregulate, cizelate numai pe o faţă, au fost produse până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, singurul ornament fiind inscripţia încadrată cu linii de stil baroc. Odată cu procesul de formare a burghezimii, amplificat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au apărut pietre şi cripte ornamentate, imitaţii de obeliscuri, stâlpi în stil clasicist şi romantic, cu cioplituri bogate şi inscripţii artistice, de dale arcuite. Pe lângă inscripţiile decorative şi ciopliturile ornate, simbolurile de profesie de pe plăci au valoare deosebită. Cel mai frecvent este simbolul minerilor format din târnăcop şi ciocan dispuşi în formă de cruce, şi simbolul referitor la fierari (care se regăseşte şi în blazonul localităţii), reprezentând un plug reversibil. Meşteşugul blănarilor a fost reprezentat prin rozeta ornând cojocul, a dulgherilor prin topor şi bardă, al meşterilor pietrari prin ciocan şi daltă. Începând cu a doua jumătate a secolului trecut schimbarea stilului de viaţă este marcată şi prin răspândirea simbolului spicului de grâu.

În faţa străinului, adevăratul aspect al necropolisului din Rimetea, sistemul misterios al cavourilor formate în adâncul dâmbului Bergej, rămâne ascuns în stânci. Localnicii cunoscători ai practicilor mineritului au exploatat posibilităţile oferite de sol, şi au săpat camere funerare boltite sub pământ, care au făcut posibilă aşezarea mai multor sicrie unul lângă celălalt. Groapa săpată servea numai pentru a lăsa jos sicriul, la capătul mai îngust dinspre munte aflându-se camera funerară propriu-zisă. Cu ocazia înmormântării intrarea acesteia este închisă cu dulapi din lemn iar groapa este umplută cu pământ.