Începuturile construirii ansamblului sunt neclare datorită lipsei surselor documentare, însă pe baza cercetărilor de până acum putem presupune, că la scurt timp după primirea domeniului, s-a construit aici un conac nobiliar, care ulterior a fost transformat în castelul cunoscut azi. Între 1668-1674 acest conac a fost fortificat de către Dénes Bánffy (II), comite al comitatelor Cluj şi Dăbâca, cumnatul principelui Apafi I, cu un zid de incintă dreptunghiular, întărit la colțuri cu turnuri circulare. Accesul în castel se făcea printr-un turn de poartă renascentist aflat pe latura estică a incintei. După execuția în 1674 a lui Dénes Bánffy, castelul a fost moștenit de viitorul guvernator György (III), care a continuat lucrările de construcție între anii 1681-1704. Aceste lucrări au fost
întrerupte de războiul de independență condus de Francisc Rákóczi al II-lea, timp în care castelul a fost ocupat alternativ de
cele două forțe implicate, fiind grav avariat. Între 1711 și 1735 noul proprietar al castelului a fost György (IV), fiul fostului guvernator, care a reconstruit zidul sudic al castelului, respectiv a restaurat turnurile sudice. În 1735 castelul a fost moștenit de fiul lui György Bánffy (IV), Dénes (IV), care după o perioadă petrecută la Curtea din Viena, s-a întors în Transilvania în
1747 ca Marele Comis al împărătesei Maria Tereza și a inițiat o amplă
transformare barocă a ansamblului, ce includea și crearea cunoscutului parc francez. În fața zidului estic al fortificației, unde existau deja grajduri și clădiri anexă, între 1747 și 1751 s-a construit o nouă aripă în formă de „U”, care includea grajdul de cai, manejul, boxe pentru trăsuri și alte anexe, întrun stil ce reflectă gustul vienez al proprietarului. Curtea de onoare astfel
creată a fost decorată de o galerie de statui de inspirație mitologică
(Metamorfozele lui Ovid au constituit sursa de inspirație), realizată de sculptorul Johannes Nachtigall. Dénes (IV) a fost și cel care a restaurat ansamblul renascentist, respectiv el a construit aripa nordică a castelului.
În 1784-1786 fiul acestuia, György (V), și el guvernator al Transilvaniei, care este cunoscut pentru construirea palatului Bánffy de la Cluj, a continuat lucrările de restaurare și construire cu arhitectul palatului lui din Cluj, Johann Eberhard Blaumann. Contribuția sa include finalizarea celor două
intrări ale clădirii principale, ornamentate cu sculpturi baroce.
În 1820 moștenitorul castelului, József Bánffy a demolat turnul de poartă renascentist, legând curtea barocă cu cea renascentistă. În anii 1830, fațadele celor două aripi estice au fost renovate în stil clasicist. Tot în această perioadă, grădina barocă a fost transformată în parc romantic. Ca o ultimă intervenție, în 1855 József Bánffy a transformat în stil romantic (neogotic) fațadele vestice ale clădirii principale și ale bucătăriei la care este anexat turnul orologiului.
Datorită dificultăților sale financiare de la sfârșitul vieții, József Bánffy a
vândut castelul înainte de 1858 baronului Miklós Bánffy, comite al
comitatului Alba de Jos, care a fost de-asemenea ridicat la rangul de conte. Moștenitorii acestuia, György, respectiv scriitorul politician, Miklós Bánffy, au încercat să păstreze castelul în starea sa moștenită. Din această cauză singura intervenție majoră asupra clădirii a fost restaurarea, de către Miklós
Bánffy, a loggiei neogotice a fațadei vestice, între 1935 și 1937.
Contele Miklós Bánffy (1872-1950) a fost poate cel mai important locuitor al castelului, fiind o figură proeminentă a vieții culturale din Transilvania. Politician, scriitor, pictor, regizor și scenograf, contele este cunoscut mai ales pentru opera sa literară, fiind autorul Trilogiei Transilvane, care a fost tradus
în nenumărate limbi. Acesta a locuit în castel până în octombrie 1944, când soarta castelului s-a schimbat în mod radical. Castelul a fost incendiat, apoi naționalizat, ajungând până la sfârșitul secolului în paragină. Lucrările de restaurare începute în 1999 continuă până în prezent. Castelul construit din piatră și cărămidă este un ansamblu complex compus din mai multe corpuri: clădirea principală are plan
în formă de U, cu aripa principală în partea de nord, la care de la est se alătură o altă clădire în formă de U, curtea de onoare.
Imaginea este completată de clădirea bucătăriei și de clădirea Miklós. Castelul prezintă mai multe curente stilistice, de la renașterea târzie până la neogotic, datorită faptului că existența a fost influențată de schimbările survenite de-a lungul
secolelor. Intrarea în castel se face pe o poartă de unde se ajunge în curtea de onoare. Deasupra porții late, cu ancadrament de piatră se
situa blazonul monumental al familiei. Curtea de onoare, care conținea grajdul, manejul și alte anexe, a fost decorată cu
sculpturile lui Iohannes Nachtigall: figuri mitologice, urne decorative etc. O parte din decorul sculptural poate fi văzută în lapidarul castelului.
Partea cea mai reprezentativă a castelului a fost clădirea principală, construită în stil baroc, ulterior parțial refațadizată în stil
neoclasicist, respectiv, pe partea vestică, în stil neogotic. Scara de onoare ducea la etaj, unde se găseau cele mai reprezentative săli: sala de mese și saloanele. Din păcate, mare parte a prețioasei colecții de mobilier, respectiv a arhivei și
bibliotecii a pierit în incendiul din 1944, restul pieselor au dispărut.