Transylvania Trust

Apel de participare – tabere de restaurare a patrimoniului construit

Fundația Transylvania Trust, responsabilă pentru restaurarea și revitalizarea Castelului Bánffy din Bonțida, vă invită să participați la taberele de restaurare a patrimoniului construit organizate la castel în anul 2023.

Fundația Transylvania Trust organizează cursuri practice din 2001, încercând să soluționeze lipsa de profesioniști și muncitori calificați în domeniul protecției patrimoniului construit. Până în prezent am avut în jur de 3000 cursanți din 32 de țări (România, Albania, Australia, Brazilia, Belgia, Franța, Ungaria, Polonia, Serbia, Slovenia, Suedia, Regatul Unit, Statele Unite, etc.).

Cine poate participa?

Taberele sunt destinate în special studenților arhitecți, ingineri constructori, peisagiști, arheologi, istorici de artă, precum și altora interesați. Cursurile sunt adresate de asemenea muncitorilor din industria construcțiilor care doresc să se specializeze în domeniu, dar și altor persoane care sunt interesate de restaurarea monumentelor istorice.

Perioadele de curs

Modulul 2:  6-19 august 2023

Modulul 3: 20 august – 2 septembrie 2023

Beneficiile cursului

În decursul celor două săptămâni veți avea prilejul:

  • de a deprinde cunoștințe teoretice privind principiile și metodologia restaurării de la profesori de specialitate din străinătate și din România și de a le pune în practică în cadrul atelierelor,
  • de a participa activ la restaurarea Castelului Bánffy din Bonțida,
  • de a face cunoștință cu alți (viitori) profesioniști din domeniile legate de protecția patrimoniului construit.

La finalul taberei de restaurare cursanții vor primi un certificat de participare (recunoscut ca și practică universitară – în cazul studenților).

Structura cursului

  • Pregătire teoretică în prima zi. Prelegerile profesorilor invitați din străinătate vor fi traduse simultan în trei limbi: română, maghiară, engleză.
  • Pregătire practică în cadrul unuia dintre ateliere:
  1. Zidărie, restaurare de bolți (6 zile), tehnici murale (frescă, secco, sgraffito, stuc, marmorino – 2 zile),
  2. Tâmplărie tradițională și restaurare mobilier vechi
  3. Dulgherie

Informații practice:

Cursurile se desfășoară la Castelul Bánffy din Bonțida, România. Cazarea și masa participanților se asigură la castel, din taxa de participare.

Detalii privind înscrierile

Înscrierile se fac online sau pe adresa bhct@transylvaniatrust.ro.

Notă: locurile disponibile sunt limitate.

Taxa de participare este 300 Euro/participant/tabără, adică 1490 RON (sumă care reprezintă contribuția participanților la instruire, cheltuielile de cazare și masă la castel).

Termenul de înscriere este 28 iulie 2023.

Pentru detalii suplimentare despre cursurile și activitățile noastre, vă rugăm scrieți-ne pe adresa: bhct@transylvaniatrust.ro.

 

____

 

Program co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

 

 

 

 

 

„Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.”