Cod Lista Monumentelor Istorice: CJ-II-a-A-07241, CJ-II-a-A-07242, CJ-II-m-A-07271

Începuturile Clujului medieval trebuie căutate în secolele XI-XII, când deasupra ruinelor orașului roman Napoca s-a format o așezare de tip suburbie, dezvoltată în strânsă legătură cu castrul regal (reședința de comitat) aflat în cartierul Mănăștur. Așezarea a fost devastată în timpul invaziei mongole din 1241, cauzând un declin demografic semnificativ.
Reconstrucția și restabilirea sa au fost asumate de Ștefan al V-lea ca rege tânăr și duce al Transilvaniei (1257-1270), care a acordat privilegii oaspeților (hospes) stabiliți aici pentru repopularea așezării, gest ce a dus, în secolul al XIII-lea, la dezvoltarea Clujului regal, cunoscut mai târziu sub numele de Cetatea Veche și fortificat într-o perioadă încă necunoscută, probabil în prima jumătate a secolului al XIV-lea. În paralel exista însă și un Cluj episcopal (adică în posesia episcopului Transilvaniei), care s-a dezvoltat în afara Cetății Vechi, în jurul pieței Unirii și de-a lungul axei est-vest a orașului. Zidurile primei fortificații, păstrate doar fragmentar, erau construite din blocuri mari de calcar și formau o incintă de plan aproximativ pătrat, cu turnuri dreptunghiulare la colțuri. Avea două porți: pe latura de sud, în fața casei natale a regelui Matia Corvin se găsea Poarta Mare, iar pe latura de nord Poarta străzii Apei.
În data de 2 iulie 1405, Clujul – oraș deja din 1316 – a fost ridicat de Regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437) la rang de oraș liber regal și i s-a acordat dreptul de a se apăra cu ziduri. Procesul de construcție al noii cetăți este atestat de mai multe inscripții. Pe baza acestora, se pare că orășenilor – Clujul având la acea vreme o populație de numai 3-4000 – le-a luat aproape un secol să construiască cea de-a doua fortificație medievală a orașului. Aceasta a înglobat Cetatea Veche, care și-a pierdut rolul de apărare: a zidurile de vest și nord au fost integrate în fortificația nouă, în timp ce zidurile, turnurile și șanțurile de est și de sud au fost treptat desființate. Astfel, la sfârșitul secolului al XV-lea, centrul fortificat al orașului cu o suprafață de aproximativ 45 de hectare avea 18 turnuri și ziduri curtină de aproximativ trei kilometri în lungime. Accesul în cetate era asigurată de șase turnuri de poartă și două portițe: de la nord la est, turnurile de poartă de pe străzile Podului (Regele Ferdinand), Ungurească (21 Decembrie 1989), de Mijloc (Eroilor), Turzii (Universității), Fânului (Napoca) și Mănășturului (Memorandumului), precum și porțile de pe străzile Apei (Roosevelt) și Săpunului (Tipografiei).
Soarta fortificațiilor medievale a fost pecetluită de dezvoltarea rapidă a orașului. În secolul al XIX-lea, turnurile de poartă și zidurile au fost demolate treptat, asigurând material de piatră pentru construcțiile noi. Cel mai spectaculos element al fortificației medievale s-a păstrat la colțul de sud-est: Turnul Croitorilor datând din secolul al XV-lea care, conform plăcii renascentiste de pe exteriorul său, a fost renovat în perioada principelui Gabriel Bethlen (1613-1629).

Curiozitate:

1. Din Cetatea Veche se mai păstrează doar câteva porțiuni de zid, precum și turnul din colțul de sud-est al incintei, cunoscut pur și simplu ca Turnul. Acesta funcționa ca închisoare a orașului încă din secolul al XV-lea. În secolul al XVI-lea, numărul femeilor condamnate pentru vrăjitorie, depravare sau infanticid a crescut considerabil.
   Deasupra intrării sale în plin cintru se află o placă comemorativă din perioada renovării clădirii (1821), plasată de Mihály Kassai, gardianul închisorii. Textul maghiar, compus în rime, este precum urmează:
   Eu, Mihály Kassai, am devenit temnicer al acestei închisori în 1820. Voi, nefericiții care ați suferit aici, ați devenit exemple ale nenorocirii. Dacă uneori soarta v-a cauzat suferință, eu am fost totuși consolarea voastră. Când s-a scris anul 1821, această temniță și zidurile sale au fost reînnoite.