SOS Heritage
SOS Heritage este un proiect de cooperare europeană cofinanțată prin Programul Europa Creativă cu derulare între 2022 și 2024, cu un parteneriat internațional format din Mazzini Lab S.r.l. Benefit (lider de proiect) și Associazione Dimore Storiche Italiane din Italia, Universität für Weiterbildung Krems din Austria, Fundația Transilvania Trust din România și Muzeul Național din Kruševac din Serbia, care abordează problemele legate de schimbările climatice și efectul acestora asupra protecției patrimoniului.
Justificarea proiectului:
• Pentru o gestionare durabilă a patrimoniului nostru cultural, este esențial să fim pregătiți cu privire la modul în care schimbările climatice viitoare vor influența climatul interior al clădirilor.
• Este necesar să se elaboreze strategii mai eficiente și mai eficace de conservare, adaptare și atenuare a efectelor schimbărilor climatice pentru a păstra aceste bunuri culturale neprețuite pe termen lung.
• Este nevoie de formarea unor profesioniști specializați care să aibă competențele necesare pentru a evalua, măsura, monitoriza și preveni riscurile care amenință patrimoniul cultural, riscuri ce apar din cauza schimbărilor climatice și a conservării deficitare.
Afirmațiile de mai sus stau la baza acestui proiect, care își propune realizarea a trei obiective specifice:
• OS1: Împărtășirea și testarea bunelor practici de creare și comunicare a conținuturilor digitale pentru o implicare de succes a comunității
Obiectivul a fost conceput pentru a răspunde nevoii organizațiilor din domeniul patrimoniului cultural de a forma cu publicul lor o legătură puternică și durabilă, utilizând metodologii și instrumente digitale pentru prezentarea obiectelor și colecțiilor lor istorice, precum și pentru promovarea și comunicarea relevanței culturale a acestora.
• OS1 se constituie din două etape: prima etapă constă din cercetare online cu scopul identificării bunelor practici existente în materie de creare și diseminare a conținuturilor digitale din domeniul patrimoniului cultural, precum și publicarea unui manual care reunește rezultatele acestei cercetări, iar a doua etapă constă din implementarea unor proiecte pilot bazate pe bunele practici identificate.
Fundația Transilvania Trust a creat o expoziție digitală intitulată „The Lost Statues of Banffy Castle” (Statuile pierdute ale Castelului Bánffy), care prezintă modele 3D ale tuturor statuilor supraviețuitoare din galeria de sculpturi baroce a castelului.
Modelele 3D pot fi vizionate aici.
• OS2: Dezvoltarea unei aplicații web care să ajute la implementarea procedurilor de evaluare a riscurilor și la elaborarea planurilor de gestionare a riscurilor
Acest obiectiv a fost conceput pentru a răspunde nevoii identificate a personalului activ în domeniul patrimoniului cultural european de a dispune de un instrument digital intuitiv pentru a implementa procesul de evaluare și a realiza gestionarea efectivă a riscurilor pentru colecțiile lor. Gestionarea riscurilor pentru patrimoniul cultural este o disciplină care nu este încă standardizată la un nivel adecvat și nu dispune de practici comune și universal recunoscute și aplicate. Prin urmare, este necesară conceperea unor instrumente care să ajute și să sprijine profesioniștii din sectorul cultural să găsească cele mai bune practici pentru a-și proteja colecțiile de riscurile generate de schimbările climatice. În plus, în acest sector, există o lipsă de instrumente care, prin exploatarea potențialului digital, pot simplifica anumite proceduri și automatiza unele mecanisme. Din acest motiv, consorțiul SOS Heritage a lucrat la crearea unei aplicații web, un instrument digital care poate servi acestui scop
• OS3: Elaborarea unui curs de formare pe tema „Managementul riscului patrimoniului cultural” destinat managerilor de patrimoniu cultural
Acest obiectiv a fost conceput pentru a răspunde nevoii identificate a personalului activ în domeniul patrimoniului cultural european de a dobândi abilități și competențe de bază esențiale pentru a evalua și preveni riscurile cauzate de dezastrele naturale și de schimbările climatice. Acești profesioniști sunt responsabili de protejarea siturilor arheologice, a monumentelor istorice, a bibliotecilor, a muzeelor și a arhivelor de o serie de amenințări potențiale. Pentru a sprijini această misiune, cursul de formare transnațional privind gestionarea riscurilor patrimoniului cultural a avut loc în perioada 20-24 martie 2023 la Universität für Weiterbildung Krems din Krems an der Donau, Austria, urmat de dezvoltarea unui curs online lansat în data de 31 mai 2024.
Pagina de web a proiectului: https://www.sos-heritage.eu/
Paginile de socializare ale proiectului:
Facebook
Linkedin
Youtube