Patrimoniul (construit): cum poate deveni o experiență inedită
Workshop pe tema ghidajului turistic și a prezentării patrimoniului construit
6-7 martie 2024, Bonțida, Castelul Bánffy și Cluj-Napoca, Casa Libertății Religioase
În perioada 6-7 martie 2024, Fundația Transilvania Trust va organiza la Bonțida și la Cluj-Napoca un workshop pe tema ghidajului turistic și a prezentării patrimoniului construit.
Ghidajul și prezentarea patrimoniului vizitatorilor, turiștilor sau publicului larg în general contribuie în mod semnificativ la promovarea siturilor de patrimoniu, a arhitecturii și a protecției monumentelor istorice. Reinterpretarea și integrarea monumentelor în viața societății este o sarcină importantă și de actualitate a valorificării patrimoniului construit, care începe cu prezentarea și promovarea acestor monumente. În Transilvania, un număr din ce în ce mai mare de monumente istorice retrocedate și/sau parțial/total restaurate își caută locul și rolul în viața comunităților mai mari sau mai mici, iar prezentarea lor autentică este o parte integrantă a procesului de revitalizare.
Grupul țintă sunt tinerii, studenții (la istoria artei, management cultural etc.), ghizii începători, dar sunt bineveniți și proprietarii de monumente, respectiv toate persoanele interesate, care doresc să afle mai multe despre acest subiect. În cadrul workshop-ului bazat în principal pe elemente practice vom aborda următoarele subiecte: revitalizarea și „vizibilitatea” monumentelor istorice din Transilvania; aspecte practice: organizare, gestionarea conflictelor, captarea și menținerea atenției; tehnici de comunicare; monumentele prin prisma copiilor; exerciții practice în centrul orașului Cluj-Napoca și în Castelul Bánffy de la Bonțida.
Pentru realizarea programului, Fundația Transilvania Trust, cu experiență vastă în domeniul protecției monumentelor istorice, colaborează cu următorii profesioniști: ing. Árpád Furu, specialist atestat în domeniul protejării monumentelor istorice, consultant tehnic al Bisericii Unitariene Maghiare, ghid turistic; Dávid Sipos, secretar al Fundației Házsongárd, cadru didactic asociat la Universitatea Babeș-Bolyai, ghid turistic; Zsuzsanna Eke, istoric de artă; Ágnes Kiss-Tamás, specialist în comunicare și Csilla Hegedüs, președintele Fundației Transilvania Trust, lidera proiectului de restaurare și revitalizare a Castelului Bánffy din Bonțida.
În cadrul workshop-ului, unele dintre activități se vor desfășura în limba maghiară, celelalte vor fi bilingve (română și maghiară), participarea fiind gratuită. Activitățile vor avea loc între orele 9.00-17.00 în ambele zile. Transportul participanților cu autocarul de la Cluj-Napoca la Bonțida va fi asigurat de către organizatori.
Înscrierile se fac completând formularul online. Programul detaliat și informațiile administrative vor fi trimise participanților prin e-mail după transmiterea formularului de înscriere.
Observație: numărul de locuri disponibile este limitat.
Termen de înscriere: 26 februarie 2024.
Pentru mai multe detalii despre workshop și activitățile noastre, vă rugăm să ne contactați la adresa office@transylvaniatrust.ro.
Evenimentul este cofinanțat de Fondul Cultural Național, Ungaria.