Raport despre programul de specializare în domeniul meseriilor tradiționale în construcții și reabilitarea patrimoniului construit la Castelul Bánffy de la Bonțida
În vara anului 2024 Fundația Transylvania Trust, responsabilă pentru restaurarea și revitalizarea Castelului Bánffy de la Bonțida, a organizat două programe de specializare în reabilitarea patrimoniului construit la castel. Primul modul a avut loc între 4 și 17 august, cu titlul Program de specializare în domeniul meseriilor tradiționale în construcții și reabilitarea patrimoniului construit.
Programul de specializare s-a adresat studenților universitari (arhitecți, ingineri constructori, peisagiști, arheologi, istorici de artă etc.) și profesioniștilor din industria construcțiilor, dar am primit cu plăcere și participanți din alte domenii. La primul modul al programului de specializare, am primit 26 de participanți din patru țări diferite (România, Ungaria, Franța, Finlanda).
În cadrul programului, studenții au avut ocazia să participe la trei ateliere conduse de instructori practici experimentați. Instruirea practică a fost precedată de prelegeri teoretice susținute de profesori din țară și străinătate. De asemenea, în anumite seri, participanții au avut ocazia să se întâlnească cu experți/specialiști invitați și să participe la prezentări și discuții pe diverse teme legate de protecția patrimoniului.
Prima zi a programului de specializare a fost dedicată în întregime prelegerilor teoretice, în cadrul căreia participanții au aflat despre programele de specializare care au loc la castel de peste două decenii, despre istoria și evoluția arhitecturală a castelului, și au ascultat diverse prelegeri pe tema protecției patrimoniului cultural (principii de protecție și restaurare a patrimoniului, aspecte tehnice, arheologice, urbanistice și de inginerie). Ca introducere, arheologul Zsolt Csók a prezentat Centrul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit care funcționează în Castelul Bánffy de aproximativ două decenii. Apoi, a vorbit despre rolul arheologiei în managementul patrimoniului construit, urmat de expertul în minerit Kálmán Szőke, care a prezentat și ilustrat diferitele tipuri de roci utilizate în industria construcțiilor, precum și proprietățile acestora. După-amiaza, istoricul de artă Zsuzsanna Eke a parcurs scurta istorie a Castelului Bánffy, completată de un tur ghidat în jurul castelului. După aceasta, arhitectul Endre Ványolós a susținut o prezentare despre intervențiile contemporane în proiectarea urbanistică și amenajarea spațiilor publice în medii de patrimoniu. Ziua s-a încheiat cu o prezentare a doamnei inginer Dorottya Makay despre intervenții structurale, ilustrată cu studii de caz. În a doua parte a programului de specializare, participanții au asistat la prelegeri teoretice susținute de arhitecta Nicole Sutton despre utilizarea varului și a altor materiale de construcții istorice, precum și privind importanța intervenției minime și a întreținerii continue, a compatibilității tehnicilor și materialelor de construcție și semnificația meșteșugurilor tradiționale în construcții.
În restul zilelor programului, în afară de instructajul comun privind sănătatea și securitatea la muncă de la începutul celei de-a doua zile, participanții au beneficiat de formare practică în diversele ateliere, unde au învățat despre zidărie, restaurarea bolților și tehnici de decorație parietală (fresco, secco, sgraffito, stucco marmorino), tâmplărie tradițională, restaurarea mobilierului vechi și sculptură în piatră. Implementarea practică a restaurării patrimoniului a fost condusă de șeful de șantier Márton Bikfalvi și echipa lui, iar sculptura în piatră a fost demonstrată de sculptorul István Márton Sipos.
În atelierul de zidărie, participanții s-au familiarizat mai întâi cu uneltele și materialele utilizate în timpul programului, în special cu caracteristicile mortarului pe bază de var necesar pentru lucrările de restaurare ale castelului. Apoi, au lucrat în grupuri mai mici în mai multe locații ale castelului, în mod rotativ, ca fiecare participant să aibă oportunitatea de a încerca toate tehnicile predate: unii au renovat tencuiala soclului de la turnul rotund adosat clădirii de bucătărie, exersând tencuirea; alții au lucrat la consolidarea bazei pereților grajdului, însușind tehnicile de consolidare a zidăriei; iar un al treilea grup a lucrat la reconstrucția unei calote boeme în grajd, învățând atât teoria, cât și aspectele practice ale reconstrucției de boltă. În plus, fiecare participant a avut la dispoziție două zile pentru a stăpâni diverse tehnici de decorație parietală (fresco, secco, sgraffito, stucco marmorino). În atelierul de tâmplărie tradițională și restaurare a mobilierului, participanții au lucrat împreună. Mai întâi s-au familiarizat cu uneltele și instrumentele specifice meșteșugului, au învățat despre materialul lemnos și îmbinările tipice utilizate în tâmplărie, iar apoi, pas cu pas, au restaurat o piesă de mobilier realizată cu tehnici tradiționale. În timpul atelierului de sculptură în piatră, participanții au recioplit elementele lipsă ale bazelor stâlpilor de zidărie din grajd, învățând despre diferitele tipuri de dălți și unelte specifice profesiei, fiind în același timp și introduși în tehnicile privind curățarea și completarea pietrei.
Pentru a completa informațiile primite cu ocazia prelegerilor teoretice din prima zi, în cadrul taberei am organizat un total de patru discuții de seară, în cadrul cărora participanții au avut ocazia să exploreze trecutul comunist al Castelului Bánffy alături de istoricul de artă Ioana Rus-Cacovean, să examineze studii de caz cu restauratorul de lemn Ferenc Mihály, să discute despre semnificația culorii în restaurare cu arhitectul Virgil Pop și, nu în ultimul rând, să descopere oportunitățile de valorificare a arhitecturii vernaculare și a patrimoniului construit rural cu arhitectul Claudiu Salanță.
Ca parte a programului, studenții au participat și la o excursie de studiu. Prima lor oprire a fost la Rimetea, un sat din jud. Alba cunoscut pentru arhitectura sa vernaculară superbă, unde studenții au putut admira casele tradiționale și au vizitat o moară din secolul al XVIII-lea, precum și muzeul etnografic local și biserica unitariană. Apoi, au călătorit la Sic, jud. Cluj, unde au vizitat biserica reformată medievală și s-au familiarizat cu tradițiile populare ale satului, urmată de o plimbare în stufărișul de la Sic.
La sfârșitul programului de specializare, participanții au fost evaluați pe baza unui examen scris, iar cei care au îndeplinit criteriile necesare, au primit câte un certificat de participare ca recunoaștere a încheierii cu succes a programului. De asemenea, studenții au vizitat toate atelierele, pentru a prezenta celorlalți participanți lucrările realizate în decursul celor două săptămâni.
Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și de Fundația Communitas.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”