Rimetea – hartă turistică
Hartă turistică / Scurt istoric al satului Rimetea
Puţinele vestigii arheologice descoperite până în prezent în bazinul Rimetea, semnalează existenţa unor comunităţi încă din epoca de aramă şi de bronz, dar nu atestă prezenţa coloniilor romane sau a unei fortificaţii. Pornind de la denumirea localităţii în limba maghiară, Torockó, termen preluat din slavă, se poate presupune că populaţiile maghiare stabilite aici au întâlnit o populaţie slavă răzleaţă. E foarte posibil că Rimetea şi localitatea vecină Colţeşti au fost fondate de către comitatul regal Turda. Teritoriul smuls din domeniul comitatului a fost dat familiei Thoroczkay, venită din comitatul Pesta, descendentă a neamului Ákos de pe vremea descălecării. Ei au populat bazinul, i-au organizat apărarea, şi au dominat valea începând din secolul al XIII-lea până la reorganizarea completă de după primul război mondial. Primul feudal menţionat în documentele familiei a fost Ehellős. Fiul său cu acelaşi nume, având rang de vice-voievod, a construit cetăţile de pe Piatra Secuilor şi de lângă Colţeşti. Un document datând din 1257–72 atestă că cetatea de pe vârful Pietrei Secuilor a fost cedată de către Ehellős secuilor stabiliţi în Scaunul Arieşului, păstrându-şi titlul de proprietate. Aşa se explică provenienţa numelui dat muntelui.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea, prelucrarea fierului a cunoscut o dezvoltare mai intensă la Rimetea, fără îndoială datorită prezenţei minerilor germani. Originea lor este incertă. Teoria colonilizării din Eisenwürzen bazată pe un document de privilegiu emis de regele Endre al II-lea în 1291 nu se poate considera ca fiind autentică. (Zsigmond Jakó dovedeşte că documentul citat frecvent nu poate proveni din cancelaria lui Endre al II-lea, ci este o falsificare din secolul al XVIII-lea.) Este posibil că acele câteva familii germane ale căror nume se regăsesc în documente începând din secolul al XV-lea, au venit pe domeniul familiei Thoroczkay de la o colonie minieră din partea de nord a Ungariei.
Mineritul şi prelucrarea fierului au căpătat treptat importanţă nu numai la nivel local. Datorită acestora dezvoltarea localităţii era una foarte specifică. Ţinea de libertatea de „civil” a iobagului din Rimetea, faptul că putea să înceapă să exploatezeliber mina. Topirea şi forjatul s-au desfăşurat conform diferitelor forme de împărţirea sarcinilor la nivelul comunităţii. Foalele topitorilor şi ciocanele forjarilor erau puse în funcţionare de mecanisme ingenioase acţionate cu apă. Procesul de exploatare păstrat aproape neschimbat de-a lungul secolelor depindea de debitul schimbător de apă, dar mai ales de posibilităţile tot mai restrânse (din cauza tăierii pădurilor) ale producţiei de cărbune de lemn.
Prosperitatea relativă, conştiinţa dezvoltată caracteristică meşteşugarilor i-a îndemnat pe locuitorii Rimetei să se lupte perseverent pentru diminuarea taxelor feudale, mai târziu pentru eliberarea de sub iobăgie. Datorită luptei prin nesupunere şi revoltă, mai târziu prin mijloace legale, s-a format o tensiune din ce în ce mai mare între populaţie şi familia Thorockay.
Cele mai sângeroase confruntări provocate de conflicte au avut loc în anul 1702. Neputând controla oraşul îndârjit, înfuriat din cauza abuzurilor, familia feudală a apelat la ajutorul armat al guvernului austriac. Trupele conduse de Rabutin au atacat Rimetea prin surprindere, cauzând importante pierderi de vieţi omeneşti. Atacul şi victimele acestuia, au cauzat o rană gravă şi persistentă, greu de vindecat în conştiinţa comunităţii. În 1704 Rimetea a fost victima unei noi reprimări. Generalul austriac Tiege a aruncat în aer cetatea de la Colţeşti, şi a incendiat cele două sate, probabil ca răzbunare a participării lui István Thoroczkay la operaţiunile militare ale lui Rákóczi din Transilvania. În 1784, cu ocazia revoltei conduse de Horea, au fost incendiate curiile de la Colţeşti, iar locuitorii Rimetei au fost acuzaţi de simpatizarea cu răsculaţii. Drept urmare, conducătorii oraşului minier au adoptat metode mai precaute. În vederea justificării libertăţilor dobândite în trecut „au găsit” copia documentului din 1291 emis de Endre al II-lea acordând privilegii, aşa numita „scrisoare falsă”, care conţinea soluţii detaliate faţă de nedreptăţile îndurate de comunitate, provenite din relaţiile de producţie din secolul al XVIII-lea. Deşi în lipsa documentului original „marele proces” nu a rezolvat problemele, întreprinderea indiscutabil ingenioasă şi originală influenţează şi astăzi concepţia locuitorilor despre originea lor.
Abolirea mult aşteptată a iobăgiei a fost rezultatul revoluţiei din 1848. Proximitatea regiunii moţilor, menţinerea tensiunilor naţionale au cauzat noi suferinţe localităţii, dar totuşi curajul, inventivitatea şi simţul diplomatic al conducătorilor comunităţii, şi nu în ultimul rând colaborarea cu iobagii români din împrejurimi în exploatarea şi prelucrarea fierului, au contribuit la faptul că Rimetea nu a urmat soarta Colţeştiului incendiat.
Un rol important în dezvoltarea conştiinţei specifice populaţiei din Rimetea l-a avut fără îndoială şcoala şi scrisul, mult peste nivelul mediu al acelor timpuri. În a doua jumătate al secolului al XVI-lea, locuitorii Rimetei s-au convertit la religia unitariană, iar în 1595 funcţiona deja în localitate un gimnaziu. Printre elevii şi dascălii şcolii se găsesc personalităţi de renume, aici au învăţat mai mulţi episcopi unitarieni, dintre care etnograful János Kriza, ultimul savant din Transilvania cu cunoştinţe enciclopedice, Sámuel Brassai şi nu în ultimul rând Gheorghe Bariţiu. Dovada generozităţii şi ospitalităţii localnicilor o constituie faptul că au asigurat bursă pentru educarea copiilor din secuime. De asemenea se poate considera un fapt de excepţie asigurarea unei şcoli separate de fete, încă din secolul al XVIII-lea.
Efectul revoluţiei din 1848 şi al dezvoltării sociale şi economice de după concordatul din 1867 s-a simţit şi în Rimetea – mai ales în procesul de formare a burgheziei. Însă din cauza diminuării treptate a rentabilităţii minelor şi închiderii acestora, locuitorii au început să părăsească localitatea. Balázs Orbán consideră că numărul locuitorul în Rimetea este 1500 în 1765, 1800 în 1847 şi 1810 în 1870. Iar în anul 1890 trăiesc în Rimetea numai 1406 locuitori (dintre care 1247 fiind maghiari, 1 german şi 84 de alte naţionalităţi).
Condiţiile sociale, economice şi politice schimbătoare din secolul al XX-lea au cauzat iarăşi sărăcirea şi scăderea numărului populaţiei: în 1930 erau 1310, iar în 2005 erau mai puţin de 600 de locuitori în Rimetea. După distrugerile grave economice şi spirituale, cauzate de comunism, care au alterat adevăratele valori morale, localitatea este în căutare de noi drumuri. În vreme ce Colţeştiul s-a redresat în timp relativ scurt datorită agriculturii bazate pe capital privat, Rimetea la începutul noului mileniu beneficiază de pe urma turismului rural dezvoltat din resursele naturale şi culturale specifice..