Casele, gospodăriile din Rimetea reflectă dualitatea vieţii de odinioară a localităţii: pe de o parte adaptarea rapidă la exigenţele urbane, cu necesitatea alinierii, pe de altă parte prezenţa culturii populare supravieţuitoare, alimentată de puternicele tradiţii locale. Casele albe, impunătoare de pe şirul de sus al Pieţei Centrale aranjate într-o ordine strictă ar putea fi în orice orăşel din Transilvania sau Bazinul Carpatic. Dacă declinul mineritului de fier n-ar fi impus un somn hibernal vieţii economice din Rimetea, atunci acest patrimoniu ar fi putut fi interpretat în contextul culturii oraşelor de minerit. Nu mai puţin adevărat este însă faptul că, dacă mineritul ar fi supravieţuit şi în a doua parte a secolului al XX-lea, ar fi fost extrem de greu să descoperim vestigiile arhitecturii şi culturii populare de odinioară în umbra coşurilor de fum ale fabricilor şi blocurilor neînsufleţite de culoare gri. Închiderea minelor a direcţionat viaţa oamenilor din Rimetea spre agricultură, adică spre o existenţă rurală.

Imaginea de ansamblu a localităţii este omogenă şi renumită datorită caselor de locuit de pe cele patru laturi ale pieţei cu caracter urban, construite în aceeaşi perioadă, cu ornamente clasiciste reflectând bunăstarea şi stilul burghez din secolul trecut.

Piaţa principală de formă dreptunghiulară, similară localităţilor din Europa Centrală, şi regularitatea loturilor în fâşii ne permit a concluziona că structura localităţii s-a format nu în urma unei dezvoltări lente şi naturale, ci în urma colonizării în una sau două trepte, deci prin trasarea simultană a loturilor.

În centrul pieţei se află biserica unitariană înconjurată de un zid de piatră. La peretele grădinii bisericii sunt ataşate câteva magazine şi staţia pompierilor fondată în 1882, care adăposteşte echipamente cu valoare muzeală. În vecinătatea bisericii se află clădirile noi din secolul al XIX-lea ale şcolii fondate în 1595. Pe partea sudică a pieţei, odinioară spaţioasă, s-a construit în 1938, biserica ortodoxă, iar din ordin guvernamental, în 1977 un bloc. Pe partea nordică se află o fântână cu bazin. Diferitele componente erau folosite pentru adăpat, spălat de rufe şi covoare.

Casele cele mai înstărite din Rimetea sunt amplasate pe partea vestică, pe şirul de sus al Pieţei Centrale; acestea sunt casele foştilor negustori de fier şi proprietari de forjă. Pe partea opusă, în şirul de jos al Pieţii se află casele în acelaşi stil, mai modeste dar dotate cu accesorii bogate din fier forjat, ale fierarilor,meşterii forjeriei. Aici se află clădirea etajată,  unde se află acum primăria şi muzeul etnografic.

Prelungirea nordică a şirului de jos este strada din Jos, iar de aici începe strada scurtă al cărei nume, strada Puskas, ne aminteşte de foştii locuitori, armurierii. Continuarea şirului de sus al Pieţei este strada Sfântu Gheorghe care duce spre Colţeşti, unde pe lângă casele agricultorilor s-au construit şi curiile înstărite ale familiilor Bosla şi Zsakó.

Cele mai valoroase dintre casele albe din Rimetea, clădirile clasiciste burgheze, au apărut începând cu anii 20 ai secolului al XIX-lea, şi s-au răspândit în anii de după incendiul din 1870. (Conform însemnărilor focul extins pe ambele părţi ale pieţei a distrus toate clădirile a 40 de gospodari.) Planul lor preia planul anterior al caselor iobăgeşti cu pereţi de bârne, adică structura lor este alcătuită din cameră (casa din faţă), bucătărie (pridvor), cămară (casa din spate), uneori bucătăria schimbând locul cu cămara, iar casele primind frecvent alte camere.

Aspectul unic al acestor case din piatră este asigurat de elaborarea faţadei într-un mod caracteristic în proporţii şi ornament. Faţada văruită în alb este divizată orizontal de un brâu şi o cornişă de streaşină bogat ornamentată, câteodată cu denticule. Câmpurile determinate de ferestrele cu obloane verzi conţin în general pilaştri cu canelură sau bosaje şi capiteluri cu volute. Sub ferestre, ornamentele sunt împletite sau geometrice. Câmpul de deasupra ferestrelor este bogat ornamentat, caracteristic fiind timpanul decorat cu motive florale, care poate fi încadrat de stucatură dantelată sub formă de dreptunghi sau cornişă arcuită cuprinzând toată lăţimea casei. Golul de mărimea unei ferestre de pe frontonul văruit a servit la ridicarea recoltei în pod. Uşile de pivniţă des întâlnite au făcut posibil accesul din stradă pentru produsele din fier care odinioară erau depozitate în pivniţă. Accesoriile de fier forjat ale casei sunt feroneriile frumos lucrate: broaşte, clanţe, butoane, chingi, zăvoare şi balamale, gratii de fereastră sub formă de săgeată şi altele.

Un alt grup al clădirilor albe din piatră, casele eclectice cu caracter burghez, sunt asemănătoare cu cele clasiciste. Specificitatea lor se regăseşte în utilizarea ornamentelor eclectice tipice arhitecturii urbane. Apar ancadramente de tencuială mai late la ferestre şi uşi, timpane puternice şi arcuite, semicoloane simple sau duble cu canelură, cornişe figurative, precum şi bosaje puternice. Elementele forjate valoroase sunt însă mai rare din cauza desfiinţării treptate a mineritului şi prelucrării fierului.

Apare un nou element: se construiesc case cu specific urban, cu faţada lungă spre stradă şi clădiri cu două niveluri. La răscrucea secolelor XIX-XX, Rimetea a cunoscut o perioadă de progres, cu viaţa socială şi economică efervescentă, care a influenţat arhitectural mai ales Piaţa Centrală, în special varietatea ei funcţională. Se poate dovedi existenţa mai multor magazine mixte, băcănii, crâşme, măcelării, restaurante, dar avem cunoştinţă şi despre existenţa unei case cu etaj care era han, a unei case de economii, oficiu poştal, cofetării şi farmacii.

E regretabil că odată cu închiderea minelor această efervescenţă, deci şi voinţa de a construi a luat sfârşit, şi dezvoltarea s-a oprit. Datorită atât acestei încremeniri, cât şi păstrării calităţii caselor construite după 1860, acest patrimoniu arhitectural de excepţie s-a păstrat aproape intact până în zilele noastre.

Pe părţile superioare ale Rimetei se află loturile fostelor familii de mineri. Strada de Sus porneşte din partea de nord-vest a Pieţei Centrale, continuarea acesteia fiind strada Minerilor care duce spre mine. Axul străzii Gatyaület şi străzii Noi se conformează curbelor de nivel, aceste străzi fiind paralele cu Piaţa Centrală şi formate la capătul loturilor de pe şirul de sus al Pieţei. Denumirea străzii Noi indică faptul că datează dintr-o epocă mai târzie, partea de est a fost formată din loturile lungi ale şirului de sus al Pieţei. Ulicioara pavată, îngustă, este un element care determină atmosfera locului, format fiind între pereţi de piatră şi garduri, conectând strada Nouă şi şirul de sus al Pieţei. O parte la fel de pitorească, liniştită, a localităţii este strada Felső Szurdik, o stradă înfundată dublă, la capătul căreia se află Fântâna Mică.

Puţinele case de iobagi din secolul al XVIII-lea se află mai ales în aceste părţi constituind, datorită elaborării faţadei şi detaliilor structurale, un tip uşor de delimitat, tipic exclusiv Rimetei. Principala caracteristică a acestor case o constituie faptul că ele sunt tencuite şi văruite doar până la nivelul ferestrelor cu toc dulgheresc, în rest bârnele rămânând neacoperite. De regulă cuprind trei încăperi: camera denumită casă (casa din faţă), bucătăria (pitar), a cărei parte deschisă era curtea pitarului, partea din dos, unde era amplasat cuptorul (cămara pitarului), şi casa din dos sau cămara, care putea servi şi de spaţiu de locuit. Pereţii de bârne sunt rigidizaţi de ferestre şi uşi cu tocuri dulghereşti prelucrate cu măiestrie. Planşeul de lemn este completat în camera dinspre stradă de o grindă principală. Pardoseala încăperilor este din pământ bătut sau podea de duşumea. Acoperişul original, în patru ape, este înlocuit azi de unul în două ape cu teşitură la coamă, iar în câteva cazuri acoperişul de ţiglă ia locul celui de şindrilă.

Strada delimitând şirul de jos al Pieţei, pornind din centrul acesteia spre Piatra Secuilor este strada Szoros care, trecând peste un pod, ajunge la Piaţa Mică. În piaţa neregulată funcţionau forje, iar mai târziu mori de apa. Moara şi casa de moară ataşată din 1752 sunt vestigii rare de arhitectură vernaculară, care funcţionează şi astăzi. Moara de apă acţionată de sus se află pe locul unui fost cuptor de topit fier, grinda principală a morii fiind ornată cu blazonul Rimetei şi o inscripţie în limba latină.

Strada Cetăţii de Sus şi a celei de Jos pornesc din Piaţa Mică; aici erau case de agricultori şi de forjari. În această parte a localităţii, patrimoniul arhitectural este cel mai diversificat. Găsim printre casele de iobagi şi case burgheze de stil clasicist, respectiv eclectic, mai multe case timpurii şi târzii de caracter rural.

Păturile sociale mai sărace din Rimetea nu au beneficiat de procesul de îmburghezire din secolul al XIX-lea. Construcţiile lor încercau şi reuşeau să se adapteze clădirilor de tip burghez numai în proporţii şi în imitarea unor forme.

În general, casele timpurii cu caracter rural au pereţi din bârne sau o structură de lemn, tip ecluză, cu planşeu de lemn. Structura acoperişului este simplă, de cele mai multe ori în două ape, teşită la coamă, fiind acoperită cu ţiglă, mai rar cu şindrilă. Faţada humuită, văruită în alb rareori este ornamentată, o formă caracteristică fiind ancadramentul tencuit, simplu sau dublu. Ferestrele cu căptuşeală sunt dotate cu obloane.

Din punctul de vedere al planului sunt comandate, cu două sau trei încăperi, dar în această categorie am inclus şi construcţiile foarte simple, unicelulare, de tip colibă.

Datarea este cea mai grea în cazul acestei categorii. Doar la câteva case construite în ultimul sfert al secolului al XIX-lea se cunoaşte anul construcţiei. Unele dintre ele sunt prevăzute cu ferestre de dimensiuni mici, cu gratii de fier forjat, sau au structură de bârne din lemn rotund, ceea ce ne permite să presupunem că perioada lor de apariţie este prima jumătate a secolului al XIX-lea. Însă majoritatea caselor timpurii cu caracter rural dispun de soluţii arhitecturale, care sunt prezente de-a lungul întregii perioade, deci nu putem să excludem ca perioadă de datare nici secolul al XX-lea.

Construcţiile din secolul al XX-lea, în lipsa resurselor economice necesare rareori au continuat tradiţia exigenţei burgheze. În ciuda faptului că imobilele târzii cu caracter rural au încercat să imite volumetric casele burgheze din secolul al XIX-lea, ele au devenit din ce în ce mai simple, folosind formele apărute şi în arhitectura vernaculară a altor sate.

Materialul de construcţie este de cele mai multe ori cărămida. Uşile şi ferestrele sunt caracteristice primei jumătăţi a secolului al XX-lea, cum este de exemplu fereastra cu trei canate de pe faţada principală, apărută în anii treizeci. De regulă aceste clădiri nu dispun de accesorii de fier forjat, stucatură sau elemente de piatră cioplită. Faţada în general este tencuită, deseori colorată, dar se găsesc şi clădiri de cărămidă netencuite. Ornamentele faţadei lipsesc sau sunt complet străine de tradiţiile precedente.

Capătul străzii Cetăţii de Jos şi începutul străzii Ţiganilor sunt marcate de stânca cea mai accentuată, abruptă, a Pietrei Secuilor, denumită Coada Pietrei. Pe strada Ţiganilor, pe loturi mici, neregulate stăteau colibele forjarilor ţigani care realizau munca cea mai grea a topirii. Cea mai mare parte a locuitorilor acestor colibe s-a mutat în anii cincizeci în case noi.

În Rimetea persista obiceiul de a marca data construirii pe buiandrug sau pe grinda meşter, mai târziu pe plăci, astfel cunoaştem data exactă de construire şi numele constructorului în cazul a jumătate din casele şi şurele tradiţionale. O parte a datelor din secolul al XVIII-lea era gravată în pragul uşilor fără text, dar s-au păstrat şi date incluse în inscripţii latine. Începând cu prima parte a secolului al XIX-lea locuitorii Rimetei amplasează din ce în ce mai des „plăci comemorative” din piatră, respectiv tencuială deasupra intrării principale de pe faţada spre curte. Găsim azi asemenea inscripţii reflectând exigenţa burgheză pe 58 clădiri, câteva având texte formulate pretenţios. Plăcile sunt bărduite cu grijă, şi ornamentate în general cu motive geometrice şi florale, mai rar cu blazonul Rimetei.