Scopuri, Principii, Rezultate

Programul de protecţie a patrimoniului Rimetea face, de zece ani, eforturi în scopul protecţiei active, stimulante, a valorilor arhitecturale ale localităţii. A fost demarat la îndemnul unor grupări profesionale de protecţia monumentelor pentru a împiedica transformarea patrimoniului arhitectural extrem de valoros, dar periclitat, din Rimetea. În 1996 la propunerea domnului dr. András Román, Consiliul Local al Sectorului V din Budapesta „a adoptat” două localităţi din Transilvania: a adus o decizie asupra finanţării menţinerii patrimoniului arhitectural din Rimetea şi Inlăceni. Scopul programului de protecţie este elaborarea unui sistem de sprijin, iar derularea tehnică în cazul Rimetei este asumată de către Fundaţia Transilvania Trust din Cluj.

La Rimetea, începând cu anul 1996, proprietarilor a circa 130-140 imobile le este acordat o dată pe an sprijin de întreţinere corespunzător unui salariu lunar („Fondul A”). Cele trei condiţii ale acordării sprijinului sunt cuprinse în contractul de finanţare. Acestea sunt următoarele: proprietarul desfăşoară activităţile necesare de întreţinerea imobilului, nu modifică elementele arhitecturale şi aspectul stradal, respectiv consultă specialiştii fundaţiei, dacă intenţionează să întreprindă modificări, şi le va realiza conform propunerilor fundaţiei. Sprijinul de reabilitare („Fondul B”), distribuit pe baza unui concurs, face posibilă efectuarea unor lucrări de o mai mare anvergură.

Programul de protecţie a patrimoniului Rimetea se bazează pe colaborarea cu proprietarii monumentelor şi cu consiliul local. Strategia de protecţie a monumentelor vizează în primul rând menţinerea valorilor păstrate. Nu se încearcă reconstituirea cu orice preţ a condiţiilor anterioare, nici fixarea într-un mod rigid a situaţiei actuale. Se doreşte ca valorile tradiţionale să-şi găsească locul în viaţa localităţii, având la bază o dezvoltare economică sănătoasă. În mod firesc, în practică, acest principiu înseamnă lucruri diferite în cazul diferitelor imobile, şi în cele mai multe cazuri presupune un compromis.

La demararea programului, scopul principal era evitarea modificărilor care nu respectă principiile protecţiei monumentelor. (Intervenţiile apărute la mai multe puncte au semnalat apariţia înclinării de a bricola, care ar fi putut dăuna în mod semnificativ ansamblul arhitectural, aşa cum ne arată cazul localităţii vecine, Colţeşti). Datorită sistemului de sprijin, astfel de intervenţii au putut fi evitate în cele mai multe cazuri, iar sumele acordate au dus la regularitatea întreţinerii şi la îmbunătăţirea spectaculoasă a stării imobilelor. Rezultatul cel mai important al programului este că în decursul acestor zece ani s-a schimbat atitudinea locuitorilor faţă de valorile tradiţionale arhitecturale. Azi, celor din Rimetea nu le mai este ruşine de casele monument, ci se străduiesc să le menţină.

În primii zece ani ai sistemului de sprijin, în cazul a 96% din imobile, au fost folosite sume depăşind cu 100-150% sprijinul financiar – în unele cazuri în rânduri repetate – pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie. Din sprijinul de reabilitare acordat pe bază de concurs s-au efectuat până în prezent lucrări de restaurare, expertiză, proiectare şi relevare la 70 de clădiri din Rimetea. (În anul 2000, ca urmare a acordării premiului Europa Nostra, s-au efectuat într-o vară lucrări la 111 clădiri, la 20 de clădiri efectuându-se restaurări complete de faţadă.)

O parte a strategiei programului o constituie protecţia prin dreptul de proprietate. Consiliul Local al Sectorului V din Budapesta, în cadrul legal asigurat de fundaţie, a cumpărat în 1998, în centrul Rimetei, o casă burgheză clasicistă, care urma să fie demolată. Reabilitarea de succes şi extinderea casei în vederea utilizării au fost terminate în 2004. Clădirea va fi utilizată de către finanţator ca şi o casă de oaspeţi.

În 2000 fundaţia a cumpărat alte două imobile în stare periclitată: casa de locuit construită în 1749 poate fi considerată vestigiul păstrat în starea cea mai autentică din ansamblul etnografic Rimetea, iar casa de iobagi datând din 1668, aflat în stare avansată de degradare, este una dintre cele mai vechi case ţărăneşti din Bazinul Carpatin. Consolidarea structurală a acesteia din urmă s-a desfăşurat în vara anului 2002, în cadrul Programului de Instruire în Protecţia Patrimoniului Construit, organizat în parteneriat cu IHBC (Institute of Historic Buliding Conservation) din Marea Britanie. Fundaţia intenţionează să le utilizeze drept case tradiţionale muzeu, care vor putea fi vizitate de public. În 2001, datorită suportului IHBC fundaţia a cumpărat şi casa de locuit de secol XIX, aflată pe lotul unde s-a construit imobilul din 1749, iar între anii 2002-2005 a reuşit reabilitarea funcţională, unind astfel lotul original. În această clădire fundaţia a deschis în iunie 2005 casa de oaspeţi destinată studenţilor şi cercetătorilor.

Resursa profesională a activităţilor de protecţia patrimoniului construit o constituie baza de date electronice conţinând datele arhitecturale şi structurale  colectate în 1996, a 160 de imobile, respectiv cercetările arhitecturale permanente. Releveul tehnic al clădirilor a fost efectuat în cea mai mare parte cu ocazia taberelor organizate pentru studenţi între 1996-1998. Astfel, programul deserveşte şi scopuri educaţionale; pe lângă însuşirea tehnicilor de relevare, cei 41 de studenţi participanţi în tabere au făcut cunoştinţă şi cu principiile generale ale arhitecturii vernaculare şi ale protecţiei monumentelor. În acelaşi timp, procesul de reabilitare, care asigură muncă pentru zidarii şi dulgherii localnici, oferă posibilitatea de a învăţa tehnicile profesionale specifice din domeniul reabilitării monumentelor şi de a transmite practica meseriilor tradiţionale.

Pe lângă motivaţia pe termen scurt reprezentată de finanţare, fundaţia a făcut cunoscute localnicilor, încă de la demararea programului, posibilităţile oferite de turismul rural, care ar însemna beneficii financiare pe termen lung, a schiţat modul în care monumentul restaurat poate funcţiona ca pensiune profitabilă. În urma protecţiei monumentelor s-a mărit atractivitatea localităţii, ca urmare 40 de proprietari au primit până acum autorizaţiile necesare organizării turismului rural, în parte cu contribuţia profesională şi suportul fundaţiei, turismul a devenit domeniul economic cel mai semnificativ al localităţii.

Odată cu intensificarea turismului rural, apare din ce în ce mai frecvent necesitatea restructurării funcţionale, respectiv construirii unui nou imobil. Fundaţia încearcă să facă faţă acestei noi provocări prin asigurarea legală şi administrativă a statutului de monument protejat, respectiv prin participarea la procesul de proiectare. În 1997 s-a finalizat un studiu urbanistic referitor la centrul istoric al localităţii, iar concluziile acestuia au fost utilizate la întocmirea Proiectului Urbanistic General. Ca urmare a propunerii înaintate de către fundaţie Comitetului Naţional al Monumentelor, în octombrie 2000 s-a decis acordarea statutului de zonă arhitecturală şi urbanistică protejată pentru întregul intravilan din Rimetea. Acest statut înseamnă protecţie legală la nivel naţional pentru clădirile tradiţionale din Rimetea: pe întreg teritoriul văii se pot efectua intervenţii arhitecturale numai cu avizul comisiei de protecţia monumentelor istorice. Începând cu 2004, fundaţiei i s-a acordat dreptul de preavizare. Astfel, deficienţele programului, in ciuda caracterului stimulant, pot fi contrabalansate de regulamentele cu caracter prohibitor, însă aplicarea flexibilă a legilor dau motive de îngrijorare şi în cazul Rimetei.

Programul este administrat din partea fundaţiei de către directorul de program, definirea finanţărilor şi a priorităţilor profesionale este de datoria comitetului de coordonare al programului, care este un „curatoriu” alcătuit din experţi în protecţia monumentelor şi de arhitectură vernaculară, din arhitecţi, respectiv din reprezentanţi ai consiliilor din Budapesta şi Rimetea. Evaluarea şi aprobarea proiectelor de arhitectură este efectuată de asemenea de către membrii comitetului.

Ca urmare a deciziei din noiembrie 1999 al Comisiei Europa Nostra, programului de protecţia patrimoniului Rimetea i-a fost acordată Medalia Europa Nostra. Pentru prima dată s-a distins o reabilitare de monumente din România cu acest premiu. Pe lângă rezultatele obţinute, în acordarea premiului a avut un rol important complexitatea programului: protecţia valorilor Rimetei este un exemplu demn de urmat în relaţiile de parteneriat internaţional între consilii locale, respectiv un model al programelor de protecţia monumentelor bazate pe colaborarea dintre proprietarii imobilelor şi o organizaţie civilă profesională într-o regiune în care schimbările economice şi sociale periclitează în mod evident patrimoniul arhitectural.

Reabilitări

S-au efectuat multe tipuri de intervenţii în cazul a 160 de monumente de arhitectură vernaculară. Obiectul lucrărilor a fost în fiecare caz imobilul monument. În cele mai multe cazuri lucrările au fost efectuate în etape, din cauza cheltuielilor ridicate, reabilitarea completă fiind posibilă doar în cazuri excepţionale. Intervenţiile cele mai frecvente erau restaurarea faţadei, repararea acoperişului sau a învelitorii, intervenţie structurală sau intervenţie de urgenţă. În vederea ameliorării aspectului stradal, de câţiva ani s-a început restaurarea porţilor vechi de lemn ornamentate, respectiv înlocuirea porţilor de fier necompatibile cu porţi noi, având caracter tradiţional. În vederea unui aspect stradal îmbunătăţit s-a iniţiat de asemenea acordarea sprijinului pentru lucrări la imobile netradiţionale. De doi ani s-a prevăzut şi întreţinerea cimitirului. În probleme de amenajarea spaţiilor publice (pieţe, străzi) fundaţia participă în primul rând prin consiliere şi proiectare, însă în 2006 s-a prevăzut implicarea şi în reabilitarea fântânilor publice.

Cea mai mare parte a lucrărilor s-a realizat la propunerea proprietarilor, prin munca lor proprie sau a unor meşteri locali. Mai rar s-a întâmplat ca fundaţia să  solicite proprietarilor efectuarea unor intervenţii necesare. În cazul lucrărilor realizate din sprijinul general anual (Fondul A) proprietarii nu au obligaţia de a înainta decont financiar sau de a respecta un anumit termen. Sprijinul de reabilitare acordat pe bază de concurs, a cărui sumă este mai considerabilă (Fondul B), este supus unor reguli mai stricte. Experţilor curatoriului sunt înaintate anual în general 40-60 de cereri. Comisia ia decizii pe baza priorităţilor actuale, luând în considerare importanţa, fezabilitatea lucrărilor, respectiv valoarea arhitecturală a imobilului, selecţionând cei 8-12 câştigători. Proprietarii au responsabilitatea de a efectua lucrările sub îndrumarea fundaţiei la termen fix, completând sprijinul din surse proprii. Nerespectarea termenelor contractuale sau violarea lor ulterioară poate duce la restituirea de către beneficiar a sumei totale de finanţare.

Conservarea şi restaurarea faţadelor

Reparaţiile la faţade, renovările, restaurările au însemnat activităţi aproape permanente în decursul programului de protecţia patrimoniului Rimetea. Cele mai semnificative urme ale neglijenţei, ale lipsei întreţinerii permanente, s-au detectat la faţade. Conform practicii anterioare, localnicii au văruit de două ori într-un an faţadele, înainte de paşti şi de ziua recunoştinţei pentru recoltă. Această practică s-a desfiinţat complet în anii sistemului comunist, astfel faţadele văruite erau de obicei într-o stare neglijată, cu fisuri, cu tencuiala lipsă în multe părţi ale pereţilor. Deficienţele erau mai semnificative în cazul faţadelor lipite cu lut şi spoite.

Un factor important de degradare este umiditatea. Dat fiind, că în teren se află multe izvoare care-şi schimbă des cursul, apa freatică este inegală, umiditatea provenită din subsol degradând considerabil o parte din socluri. Efectul a fost sporit în cazul în care apa pluvială nu era dirijată corespunzător, sau când petele umede, desprinderile au fost reparate cu mortar de ciment.

Au fost întâlnite şi fisuri mai mari cauzate de tasare inegală, dar acest tip de degradare nu era caracteristic.

Trebuie menţionate deteriorările estetice arhitecturale provenite din intervenţii ulterioare. În mai multe cazuri s-a modificat culoarea originală a faţadei, sau cu ocazia reparaţiilor au fost îndepărtate unele detalii ornamentale, s-au înlocuit tâmplării. Cea mai frecventă deteriorare a fost cauzată la socluri prin tencuire cu ciment.

Lucrările efectuate la faţade au constat mai ales din renovare şi văruire: s-a îmbunătăţit starea tehnică şi estetică a tencuirii, conservând valorile de monument. Fisurile, desprinderile de tencuială s-au corectat cu mortar de var, văruind apoi în mai multe straturi. Gradul intervenţiei depindea de starea tencuielii, adesea şi de zelul proprietarului. În unele cazuri extreme, cu excepţia ornamentelor, tencuiala a fost îndepărtată în întregime şi înlocuită, cealaltă extremă fiind suprapunerea unui strat de văruială în vederea întreţinerii simple. Dacă deteriorările structurale o impuneau, s-a procedat la injectarea varului în fisuri. În cazuri justificate s-a insistat asupra reconstituirii culorii originale (de obicei alb). Dacă cercetările au permis concluzii autentice, s-au reconstituit ornamentele, tâmplăriile originale, dezvăluind detaliile şi ornamentele de piatră înzidite.

Fundaţia a prescris utilizarea strictă a mortarului de var. Totuşi, procesul de renunţare la utilizarea cimentului este anevoios şi dificil. În primul rând, atitudinea meşterilor mai vârstnici, obişnuiţi cu metodele industrialiyate, nu este flexibilă. Se poate considera un rezultat pozitiv descreşterea cantităţii cimentului folosit, apoi abandonarea completă al acestuia. Atitudinea meşterilor mai tineri, care au participat la formare în domeniul protecţiei monumentelor, este mult mai bună.

Dat fiind vârsta lor, casele din Rimetea nu dispuneau de nici un fel de izolaţie hidrofugă, izolarea ulterioară este complicată şi costisitoare, iar metodele chimice sunt scumpe şi nesigure din punctul de vedere al calităţii. Într-un singur caz s-a reuşit efectuarea izolării ulterioare prin subzidire. S-a încercat a convinge proprietarii că soclurile, trotuarele, placajele interioare cu ciment sunt dăunătoare, că acestea trebuie îndepărtate, pereţii putând fi astfel aerisiţi, şi că numai în urma acestor intervenţii se pot aştepta la diminuarea semnificativă a umidităţii din ziduri. În vederea eliminării umidităţii, s-a propus în general reparaţia simultană cu utilizarea tencuielilor tradiţionale poroase, fiind conştienţi de faptul că o consolidare sistematică la soclu pe porţiuni mai mici este mai ieftină şi mai uşor de executat în condiţiile date la Rimetea, decât o intervenţie completă. care ar asigura succes pe termen lung. Câţiva proprietari au folosit „remedii” ieftine, oferite în comerţ pentru desecarea pereţilor, care pot fi adăugate la tencuială, dar nici unul dintre aceste materiale nu s-a dovedit a fi potrivit. Fundaţia s-a străduit în fiecare caz să elimine cauzele umidităţii, a atras atenţia asupra deficienţelor provenite din lipsa întreţinerii sau din evacuarea neadecvată a apei pluviale. În ciuda explicării repetate şi detaliate a cauzelor umidităţii în ziduri, succesul nu este deplin, cei mai mulţi dintre proprietari insistă în continuare asupra păstrării soclurilor, trotuarelor, învelitorilor cimentate, ba chiar în cazul noilor învelitori nu aplică soluţiile propuse sau le aplică greşit, confruntându-se apoi cu consecinţele.

La reabilitarea faţadelor, cele principale au avut prioritate atât pentru proprietari, cât şi pentru fundaţie. În primii ani ai programului, această problemă a fost soluţionată la cele mai multe imobile, şi s-au reabilitat cu succes mai multe faţade laterale. În faza a treia, la iniţiativa fundaţiei, s-a început reabilitarea faţadelor laterale dinspre lotul vecin, din sprijinul de reabilitare acordat pe bază de concurs. Primele câştigătoare au fost cinci imobile de pe şirul de sus al Pieţei. Succesul acţiunii, frumuseţea şirului reabilitat, a influenţat pozitiv răspândirea reparaţiilor asemănătoare.

În cazul faţadelor cu argilă, lucrările de întreţinere au constat în completarea şi finisarea părţilor desprinse. În cazuri mai rare, după îndepărtarea aproape completă a cârpelii vechi, s-a reabilitat faţada folosind materiale noi, dar metode tradiţionale. E caracteristic pentru stratificarea socială a localităţii faptul că un meşter mai conştiincios nu-şi asumă astfel de munci, fiindu-i ruşine deoarece, conform tradiţiilor, aceste activităţi erau realizate de către ţigani, respectiv de oameni săraci ajunşi la marginea societăţii, uneori de către femei. Astfel, pentru lipiri necesitând muncă mai semnificativă am recurs la muncitorii calificaţi ai muzeului satului din Cluj-Napoca.

Intervenţiile la faţadele clădirilor netradiţionale sunt rezultate interesante în cadrul programului. Pe de o parte sperând să obţină sprijin datorită valorii de aspect stradal, pe de altă parte fiind influenţaţi de elanul procesului general, unii proprietari au reparat şi fără ajutorul fundaţiei faţadele clădirilor construite în anii cincizeci sau mai târziu, în cele mai multe cazuri văruindu-le în alb. În vederea stimulării procesului, începând cu anul 2004, fundaţia noastră sprijină pe bază de concurs tencuirea unei astfel de imobil pe an. Astfel, aspectul în ansamblu al localităţii s-a ameliorat în mod considerabil.

Reparaţii la acoperiş

Cea mai mare parte a acoperişurilor din Rimetea sunt învelite cu ţigle solzi sau ţigle trase. În cazul acestora, reparaţia a constat în primul rând din remontarea ţiglelor şi înlocuirea pieselor deteriorate. În cazul caselor acoperite cu ţigle solzi tradiţionale, achiziţionarea ţiglelor noi nu este o problemă uşor de rezolvat. Unii proprietari au soluţionat problema prin cumpărarea materialelor de bună calitate provenite din demolări. Nu demult s-a reînceput fabricarea acestor ţigle la Sibiu, iar ca urmare, completările la o casă din şirul de sus s-au realizat din materiale noi. Conform tradiţiilor reaşezarea ţiglelor s-a efectuat în fâşii.

Învelitoarea originală a imobilelor din secolul al XVIII-lea a fost realizată din şindrilă de brad achiziţionat din regiunea moţilor, montată de meşteri moţi. Cea mai mare parte a învelitorilor de acest tip erau atât de putrezite, încât au fost acoperite cu carton bitumat sau, în cazul proprietarilor mai înstăriţi, cu tablă zincată. Întreţinerea acestor acoperişuri este foarte dificilă, mai ales în cazul în care s-a folosit carton bitumat, şi nu este deloc durabilă; cu toate acestea s-au realizat astfel de lucrări. Restaurarea completă a acoperişului s-a efectuat la trei clădiri: la o casă de locuit din 1668, la una din 1749 şi la reconstrucţia unei case din secolul al XVIII-lea. Luând ca model şindrilele şi tehnicile din Rimetea, şi luând în considerare rezultatele cercetărilor in situ, meşterii din Vărşag au montat şindrile confecţionate de ei. Noua şindrilă era dimensionată pe baza pieselor găsite la faţa locului. Definirea formei acoperişului, modul montării şindrilei, alcătuirea ornamentelor a fost facilitată de cercetările in situ şi de cunoaşterea structurii învelitorii de şindrilă existente. Poziţiile orificiilor de fum s-a determinat în mod autentic, dar structura şi forma acestora a fost definită analogic. La reabilitarea celor două imobile din secolul al XVIII-lea s-au montat şipci tăiate cu fierăstrăul, la casa datând din 1668 şipci bărduite. Ulterior, la învelitorile de şindrilă s-au aplicat, de către un specialist, tratamente insecticide si fungicide.

La conservarea puţinelor acoperişuri cu învelitoare de tablă zincată, lucrările au constat în înlocuirea sau completarea tinichigeriei deteriorate, respectiv în tratarea anticorosivă prin pensulare. De regulă reparaţiile erau locale, numai la o singură casă s-a efectuat consolidare generală. Înlocuirea acoperişului de tablă zincată nu a fost efectuată cu contribuţia fundaţiei. Din păcate s-a folosit tablă zincată lucioasă, care a fost montată fără tratament anticorosiv.

Intervenţii structurale

Cu ocazia reabilitării acoperişurilor cu învelitoare de şindrilă s-au efectuat desigur şi intervenţii structurale. În două cazuri s-a reconstruit acoperişul din material nou, dar în cazul casei construite în 1668 s-a trecut la o intervenţie foarte minuţioasă şi exemplară: s-au înlocuit numai elementele deteriorate ale şaibei. La fasonarea materialului nou s-au aplicat metode tradiţionale (cioplire, chertări tradiţionale, îmbinări cu cuie de lemn). La două case s-a reuşit reconstituirea formei acoperişului modificat ulterior, deci s-a transformat acoperişul în patru ape în acoperiş semiteşit cu aruncător. În amândouă cazurile era indicată utilizarea materialului nou. La casa cu numărul 78 a fost necesară o intervenţie specială de urgenţă la acoperiş.

Deteriorările întâlnite la construcţiile din piatră şi la cele din lemn trebuie diferenţiate, la fel şi intervenţiile la pereţi efectuate la cele două tipuri. Fisurile zidăriei din piatră se datorează în primul rând calităţii slabe a mortarului, formei neregulate a pietrelor, şi sunt cauzate de cele mai multe ori de tasări inegale sau de lipsa întreţeserii, eventual de desprinderea unor părţi din zid. S-a constatat că în cele mai multe cazuri cauza tasării inegale este adâncimea necorespunzătoarea a fundaţiei, însă fondurile necesare consolidării prin subzidire erau insuficiente. În asemenea cazuri, după tratarea simptomatică, deci închiderea şi tencuirea fisurilor, aproape în aceleaşi locuri apar noile fisuri după o jumătate de an sau un an. S-a efectuat intervenţie structurală generală la imobilul cu numărul 15, unde s-a trecut la reabilitare structurală completă. Consolidarea casei cu numărul 16 a necesitat soluţie specifică, deoarece putrezirea unei grinzi având rolul de a prelua încărcările, montată deasupra unui arc însemna pericol de dărâmare.

Defectele pereţilor cu structură de lemn este cauzată de deteriorarea, putrezirea materialului lemnos. În asemenea cazuri s-a încercat soluţionarea problemei prin înlocuirea materialelor deteriorate, păstrând totodată structura. Reabilitarea completă a casei cu numărul 260, respectiv reconstrucţia imobilului cu numărul 208 au însemnat experienţe profesionale interesante.

La planşeul pivniţei casei cu numărul 132 din şirul de jos al Pieţei Centrale au fost necesare intervenţii locale, unde prăbuşirea locală, la peretele dinspre stradă şi intrare, a bolţii cilindrice cu penetraţii, consolidată anterior cu beton a periclitat planşeul.

Intervenţii funcţionale

Intervenţiile funcţionale în cea mai mare parte, au avut ca scop sporirea confortului casei şi deservirea turismului. Trebuia soluţionată în primul rând amplasarea băilor. Fundaţia a încercat să fie prezentă la alegerea locului, şi să-şi impună punctul de vedere. Principiul era utilizarea încăperilor existente, eventual împărţirea lor cu perete despărţitor, în cazuri justificate construirea unei mici anexe. În unele cazuri baia a fost amenajată în clădiri de lemn cu structură tradiţională, eventual în clădiri adiacente, în asemenea cazuri am avut grijă ca materialele originale să nu se deterioreze şi să se păstreze valoarea suprafeţelor vizibile. S-a încercat păstrarea tâmplăriilor vechi. Cea mai mare parte a lucrărilor de instalaţii a fost efectuată din resursele proprietarului, eventual de către proprietar însuşi, cu o calitate diferită şi materiale diferite. Turismul necesita în primul rând amenajarea de camere de dormit, iar acest lucru în general nu a solicitat transformări semnificative. S-a început de asemenea utilizarea treptată a nivelurilor de pivniţă. Se poate considera o acţiune de succes transformarea pivniţelor a două case din şirul de sus al Pieţei Centrale în restaurant, dar s-au deschis în urma transformărilor funcţionale şi magazine de cadouri, alimente şi vinărie. Merită de menţionat acele cazuri în care intervenţia funcţională a avut ca rezultat reconstituirea stării originale, deci îndepărtarea pereţilor amplasaţi ulterior sau deschiderea golurilor originale. Fundaţia a contribuit în două cazuri la îndepărtarea pereţilor despărţitori.

Restructurarea funcţională a caselor de locuit se va continua odată cu sporirea posibilităţilor oferite de turism.

Reabilitări generale sau mai complexe

S-a efectuat reabilitare cuprinzătoare, de o mai mare anvergură, la zece case protejate, dintre acestea trei fiind clădiri cu valoare arhitecturală deosebită în proprietatea fundaţiei, mai înainte ruinate sau periclitate. Două case naţionalizate au fost reabilitate după schimbarea dreptului de proprietate. O casă a fost restaurată complet, cealaltă parţial de către proprietarii cărora li s-a restituit dreptul de proprietate. În cazul a două case monument intervenţia generală putea fi efectuată după valorificarea lor, datorită voinţei noilor proprietari. Aceste cazuri se vor prezenta detaliat în cele ce urmează.

Înlocuire şi reabilitare de porţi

Necesitatea reabilitării porţilor tradiţionale a fost formulată încă la demararea programului. Proprietarul porţii cu clanţă în formă de dragon devenit faimos, respectiv proprietarul singurei porţi legate au înaintat cereri de finanţare încă la anunţarea primului concurs, dar suma acordată nu s-a putut utiliza din cauza lipsei unui specialist. Soluţia a fost asigurarea instruirii în protecţia monumentelor a unui grup din Rimetea având trei membri, care începând cu 2000 au acceptat să efectueze sub îndrumare profesională munca extrem de exigentă a restaurării. Astfel amândouă lucrările au fost efectuate cu succes până în anul 2002, împreună cu reabilitarea câtorva porţi similare, deşi mai puţin reprezentative. Conform principiului de intervenţie minimă, lucrările au constat în înlocuirea sau completarea stâlpilor marginali, înlocuirea parţială a materialului lemnos din foile porţii. (Tocmai permiterea intervenţiei minime, deci înlocuirea elementelor de lemn complet putrezite a însemnat cel mai important obstacol în proces, deoarece proprietarii şi meşterii locali şi-au închipuit înlocuiri mult mai semnificative decât ar fi fost acceptabil din punctul de vedere al protecţiei monumentelor.) S-a completat materialul lemnos original al porţilor, apoi au fost tratate şi băiţuite, unde era necesar. În cazul folosirii materialelor noi s-a încercat obţinerea unei culori cât mai armonizate, respectând totodată principiul diferenţierii.

Pe lângă reabilitarea porţilor existente, s-a demarat cu succes înlocuirea porţilor noi din fier, neadaptate mediului. Procesul anunţat în concursul de reabilitare are ca scop ameliorarea aspectului în ansamblu al localităţii. La început s-a concentrat asupra Pieţei Centrale şi asupra străzilor principale. Porţile tradiţionale din materiale noi au fost confecţionate cu aceleaşi metode ca porţile similare confecţionate câteva decenii mai înainte. Singura soluţie tehnică nouă a constat în păstrarea în câteva cazuri a pilaştrilor porţilor din fier cu funcţie de element portant. Fixarea stâlpilor marginali ciopliţi din stejar a fost elaborată de către grupul restauratorilor, luând în considerare cererea proprietarilor. Prin această metodă s-au putut evita lucrările costisitoare, care ar fi urmat îndepărtării pilaştrilor din fier betonat, care ar fi putut cauza fisuri în ziduri.
Proiectarea şi executarea de clădiri noi şi de completări, protecţie legală

Proiectarea de clădiri noi sau de extinderi adaptate mediului este un scop anunţat încă de la începutul programului, însă fundaţia a obţinut în acest domeniu cele mai puţine rezultate. Trebuie să facem diferenţa între primii ani ai programului, etapa iniţială, când fundaţia încă nu dispunea de nici un mijloc legal pentru controlul completărilor, pentru că localitatea încă nu a obţinut statutul de patrimoniu protejat. În 2000 situaţia juridică a localităţii a fost schimbată, deci a fost declarată aşezare protejată, însă aplicarea legilor este grea şi dificilă.

Între anii 1996-2000 fundaţia putea aduce investitorilor în noi imobile numai argumente raţionale tehnice şi materiale. Experienţa noastră acumulată de-a lungul discuţiilor epuizatoare este amară, cei mai mulţi proprietari nu au acceptat deloc argumente estetice, şi au înţeles numai o mică parte din argumentele tehnice şi materiale. Pentru cei mai mulţi localnici necesitatea proiectului de execuţie era o povară, au interpretat rolul arhitectului ca pe un “rău util”, un cost suplimentar, şi au încercat frecvent să eludeze sistemul. Succesul activităţii de protecţia monumentelor este cunoscut de fapt, numai de un număr mic de iniţiaţi: de către cei, care au aflat ce rezultate ar avea intervenţiile, dacă s-ar realiza fără implicarea fundaţiei în procesul de proiectare şi execuţie. S-a evitat construirea câtorva clădiri monstru, însă se poate constata că, din păcate, în ciuda proiectelor întocmite gratuit, executanţii s-au abătut aproape întotdeauna, într-o oarecare măsură, de proiect; de aceea, nici arhitectul, nici fundaţia nu se pot mândri cu rezultatul. (Iar proprietarii se confruntă în general prea târziu cu propria lor vină, şi le pare rău că au urmat meşterul executant insistând asupra celei mai simple soluţii, sau propriile închipuiri rigide.)

Între anii 1998-2000, cu sprijinul financiar al fundaţiei, s-au întocmit două studii importante de amenajarea localităţii: studiul urbanistic referitor la zona centrală, iar mai târziu, cu utilizarea acesteia, s-a întocmit proiectul urbanistic general, documentaţie indispensabilă pentru emiterea autorizaţiilor de construire. Un succes relativ este faptul că la întocmirea acestor documentaţii s-au luat în considerare rezultatele cercetărilor efectuate de fundaţie, precum şi cunoştinţele despre localitate acumulate de aceasta.

De asemenea, este rezultatul eforturilor fundaţiei faptul că, după mai multe încercări, Ministerul Culturii şi Cultelor a declarat în 2000 întregul intravilan din Rimetea zonă de rezervaţie de arhitectură şi urbanism. Ca urmare, în intravilanul Rimetei şi în zona protejată de pe întreg teritoriul văii se pot emite autorizaţii de construire numai cu acordul organului teritorial de protecţia monumentelor.

Începând cu anul 2000, fundaţia are un rol din ce în ce mai important, iar începând cu anul 2004 îndeplineşte şi funcţia de organ consultativ pe lângă Comisia Zonală. Acest lucru a fost posibil, deoarece comisia teritorială responsabilă pentru Rimetea a acordat dreptul de preavizare curatoriului profesional al fundaţiei, şi s-a obligat la acceptarea propunerilor curatoriului. Contrar caracterului riguros al protecţiei legale, sarcinile de proiectare actuale au cauzat negocieri prelungite, stări de conflict şi frustrări din ce în ce mai semnificative de ambele părţi. Deşi atitudinea de bază s-a schimbat mult, rezultatele nu sunt satisfăcătoare. În loc de intervenţii arhitecturale contemporane, estetice, adaptate mediului şi de calitate, putem vorbi doar de alterarea aspectului arhitectural într-o măsură mai mică sau mai mare.

Proiectarea extinderilor sau clădirilor noi a fost însuşită în faza iniţială a programului de către institutul partener al fundaţiei, centrul de proiectare Utilitas, după care sfera proiectanţilor s-a lărgit. Dacă fundaţia primeşte o astfel de cerere, propune un arhitect format în protecţia monumentelor, sau care cel puţin dispune de cunoştinţele necesare. În general însă investitorii aleg ateliere de proiectare, care nu sunt instruite deloc în acest domeniu.

Pe lângă cele descrise mai sus trebuie să menţionăm că în decursul a zece ani s-au întocmit proiectele câtorva clădiri noi adaptate mediului, însă în lipsa resurselor materiale ale investitorilor acestea nu au fost executate. Printre proiectele executate, extinderea casei cu numărul 259 este o intervenţie de succes, care realizează o arhitectură de calitate la un obiectiv de volum redus. Detaliile exigente la extinderea casei cu numărul 15, nu s-au efectuat din cauza fondurilor insuficiente, însă proporţiile au respectat proiectul. Extinderea casei cu numărul 1 a fost executată pe baza proiectelor, însă într-o formă modificată, iar executarea casei cu numărul 224 încă nu a fost terminată. Tot personalul fundaţiei a îmblânzit proiectul destul de agresiv al casei cu numărul 254, dar nici în acest caz nu s-a executat cu exactitate soluţia propusă. Acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul extinderii casei cu numărul 14,. Primul a fost proiectul casei care urma să fie construită pe lotul cu numărul 235, dar din cauza lipsei resurselor nu se mai speră executarea. Proiectele enumerate au fost întocmite în colaborare strânsă cu fundaţia şi sub îndrumarea profesională a unor personalităţi de marcă a breslei. Din păcate întâlnim des extinderi executate pe baza unor proiecte de calitate insuficientă. În cazul casei cu numărul 186 am reuşit la faţa locului să influenţăm pozitiv construcţia. Nu sunt rare nici intervenţiile executate fără autorizaţie de construire. Din păcate autorităţile nu adoptă măsuri destul de ferme în aceste cazuri. Cea mai serioasă contravenţie a fost construirea lângă casa monument cu numărul 299, în adâncul lotului, a unei case din lemn, care nu se adaptează deloc anturajului din punctul de vedere al materialelor folosite, al volumetriei sau al formelor aplicate.

În cursul preavizării, fundaţia a reuşit să influenţeze într-o oarecare măsură câteva proiecte prin refuzul repetat al soluţiilor necorespunzătoare şi prin reluarea discuţiilor, dar e regretabil faptul că, din cauza modificărilor întreprinse în cursul executării, anumite clădiri (de exemplu extinderea casei cu numărul 201) s-au deformat. Este de asemenea regretabil faptul că mulţi locuitori, chiar şi oameni de influenţă din Rimetea, aleg calea ocolirii legii.

O mare parte a proiectelor înaintate fundaţiei se referă la casele construite în zona protejată din jurul satului. Acest teritoriu a suferit în ultimii ani mari schimbări, s-au construit două ansambluri de mănăstiri ortodoxe, şi apar din ce în ce mai multe case de vacanţă, care se construiesc în mare parte fără arhitect. Cea mai mare parte a fost ridicată înainte de 2004, însă cumpărarea loturilor sunt permanente. Mulţi investitori nu dispun nici de autorizaţie. Comisia de experţi a fundaţiei nu aplică restricţii severe în cazul caselor construite în partea inferioară a văii (lângă mănăstiri) dacă se respectă legislaţia, iar în cazul construcţiilor aflate în zona protejată propusă ca patrimoniu mondial impune condiţii referitoare la materialele folosite şi la proporţii. Desigur se încearcă adoptarea unei atitudini ferme în cazul investiţiilor din imediata vecinătate a satului. Cunoscând gradul respectării legilor în acest domeniu, menţinerea opiniilor fundaţiei nu este o sarcină uşoară.

În orice caz este un semn pozitiv faptul că din ce în ce mai multe proiecte sunt înaintate comisiei noastre.

Cuvânt de încheiere

Dacă facem bilanţul primilor zece ani ai programului de protecţia patrimoniului Rimetea, putem constata că protecţia de monumente a devenit o parte importantă în dezvoltarea şi viaţa cotidiană a satului. Indiscutabil că unul dintre ansamblurile arhitecturale vernaculare păstrate în starea cea mai intactă din Bazinul Carpatic a îndurat anii turmentaţi de tranziţie economică şi politică păstrându-şi în mare parte integritatea. Starea tehnică a clădirilor s-a îmbunătăţit considerabil, dezvoltarea economică bazată pe turismul rural a creat totodată şi condiţiile dezvoltării susţinute a patrimoniului arhitectural. Cel mai important este poate faptul că s-a reuşit conştientizarea respectării valorilor. Locuitorii au recunoscut faptul că menţinerea arhitecturii tradiţionale este nu numai o obligaţie culturală, ci şi o posibilitate economică. Însă privind în viitor trebuie să constatăm că forţa economică a turismului poate influenţa soarta patrimoniului arhitectural nu numai în sens pozitiv. Se luptă pentru obţinerea statutului de patrimoniu mondial, pentru protejarea peisajului cultural, dar şi pentru calitatea noii arhitecturi încastrate în ansamblul localităţii. Cu siguranţă s-au redus posibilităţile demolării clădirilor monumente în comparaţie cu epoca demarării programului, însă este de temut efectul decoraţiilor nepotrivite, a dezvoltărilor interpretate greşit, a renovărilor în exces şi a clădirilor noi. Capacitatea de judecată estetică, respectarea atitudinii profesionale corecte din păcate nu caracterizează în destulă măsură generaţia tânără cu influenţă crescândă, iar nivelul respectului legislaţiei în domeniu corespunzătoare mediei naţionale are de asemenea efect negativ. În ciuda faptului că aproape toate „personajele” active din Rimetea sunt interesate de succesul protecţiei monumentelor, sunt multe neînţelegeri în privinţa mijloacelor şi a metodelor, fapt care periclitează viitorul procesului.

Este clar deci că programul de protecţia patrimoniului mai are multe de făcut şi multe provocări de confruntat, şi sperăm că lipsa resurselor materiale nu va sili fundaţia noastră de a-şi abandona scopurile. Sperăm ca peste următorii zece ani să raportăm succese similare şi noi rezultate.