Materialul arhivistic privind construirea castelului s-a pierdut, respectiv castelul nu a primit o atenție sporită din partea
cercetătorilor, astfel istoricul acestuia se bazează mai ales pe cercetările mai recente (2011) ale istoricilor de artă Beáta Bordás și Attila Weisz. Construirea castelului actual este datată la cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, confirmat de stilul arhitectural
eclectic al clădirii (cu combinarea elementelor neoclasiciste, neobaroce și neorenascentiste), însă la Borșa exista un conac deja în secolul al XVI-lea (cel târziu), familia nobiliară Bánffy fiind proprietarul moșiei de la Borșa din anul 1367, primind-o ca
donație de regele Ludovic I (cel Mare), până la naționalizarea domeniului în 1949. Conacul menționat este atestat documentar în 1543, după care primim o descriere mai detaliată în 1747. În 1792 și 1836 se menționează din nou conacul, „nobilitaris curia”, fiind descris în detaliu, însă, se pare, acest conac nu este predecesorul castelului de azi, parcela pe care se afla situându-se în mijlocul satului, mai la est de clădirea actuală a castelului. În această perioadă, conacul se afla în posesia baronului Ferenc Bánffy (1784-1834). Castelul actual a fost construit cel mai probabil de baronul Dániel Bánffy (1812-1888), comite de Dăbâca și consilier intern, care, după ce a cumpărat și alte proprietăți pentru a mări moșia Bánffy, s-a stabilit la Borșa. Hărțile militare par a confirma această ipoteză, prima ridicare topografică militară (realizată în perioada 1769-1773) arătând, în zona unde se află castelul
actual, doar o clădire de dimensiuni mici lângă o moară, însă cea de-a doua ridicare topografică (realizată între 1869 și 1870) ne arată niște clădiri, una mai mare, rectangulară și mai multe anexe, ale căror aranjament coincide cu situația actuală. Pe lângă argumentele privind stilul clădirii, identitatea comanditarului este confirmată și de faptul că monumentul funerar al baronului Dániel Bánffy se află în parcul castelului. Este foarte probabil ca această construcție să fi fost de fapt o lucrare de transformare și extindere a unui conac existent, care a precedat clădirea actuală (existența sa fiind atestată de prima ridicare topografică militară), despre care nu dispunem de date istorice, însă unele detalii arhitecturale, mai precis legătura dintre corpul clădirii și cel al turnului, par să indice acest fapt. Astfel, castelul s-a format în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil eclectic, prin supraetajarea și extinderea unui
conac, probabil de plan rectangular.
Clădirea a fost renovată și modernizată de mai multe ori. În perioada următorului proprietar – baronul Ernő Bánffy (1850-1916), cel de-al treilea fiu al lui Dániel Bánffy, care locuia în castel împreună cu soția sa, contesa Cecília Eszterházy (1857-1946), și cu cele două fiice ale sale, la cumpăna secolelor al XIX-lea și XX-lea – castelul a fost reamenajat, elementele din fier forjat și unele dintre piesele de mobilier, de stil secession datând din această perioadă. Planul pentru alimentarea cu apă a castelului datează din 1900.
Între anii 1938 și 1939 au loc unele lucrări de renovare: se repară acoperișul, se rezugrăvesc fațadele și interioarele, se fac lucrări de izolare la terasa de pe fațada principală. În cea de-a doua jumătate a secolului XX au avut loc unele modificări, prin
realizarea unui planșeu din beton armat peste parter și introducerea unor ziduri de compartimentare. Tot în cea de-a doua jumătate a secolului are loc vitrarea terasei porticului de pe fațada principală, prin ridicarea unei copertine deasupra acesteia.
Învelitoarea de țiglă a clădirii este nouă, fiind înlocuită recent. Cea de-a doua ridicare topografică militară (dintre 1869-1870), care atestă pentru prima dată existența castelului Bánffy, ne indică o zonă de parterre la sud-vest de reședință. Astfel, începuturile parcului par să coincidă cu cele ale castelului. Cea de-a treia ridicare topografică militară, varianta completată și corectată a hărții militare precedente, completează imaginea
parcului cu un șir de arbori. Zona împădurită care urcă pe dealul aflat lângă castel pare să fi fost plantată mai târziu. Parcul a suferit modificări după naționalizare, prin tăiere de arbori, zone replantate, respectiv clădiri construite ulterior în zona din fața reședinței. Castelul Bánffy de la Borşa este amplasat la marginea vestică a satului, parcela fiind completată de o zonă aflată la sud de
clădirea castelului, unde se întinde parcul castelului. Clădirii principale i-au fost adăugate clădiri anexe, de un singur nivel și datând din aceeași perioadă cu reședința, care odinioară găzduiau locuințele personalului, ateliere, bucătării, spălătorii etc.
Intrarea pe proprietate se află la est de clădirea principală, pe o poartă nouă, delimitată de doi stâlpi ce fac parte din structurile originale, dintre care unul mai păstrează decorația sa: o urnă neoclasicistă sculptată din piatră. Planul castelului este de formă rectangulară, ușor alungită, completată cu un rezalit central accentuat la fațada principală
(portic susținut de un șir de coloane și terasă la etaj), două rezalite mici pe cele două laturi ale fațadei posterioare, respectiv un turn dreptunghiular la colțul sudic al clădirii. Corpul principal are trei niveluri: subsol, parter și etaj, iar turnul are un etaj suplimentar. Fațada principală, orientată spre parc, este partea cea mai remarcabilă a clădirii. Elementul central, porticul susținut de un șir de coloane și doi stâlpi masivi este de inspirație neoclasică, care ulterior a fost închis cu vitraj atât la parter (pe partea laterală), cât și la etaj (acoperit cu o copertină). Fațada este articulată pe orizontală de soclu, brâu median simplu, respectiv o cornișă susținută de un șir de console. Zona parterului este decorată cu platbande din tencuială (această decorație apare și pe fațadele laterale), iar colțurile clădirii sunt marcate cu bosaj,realizat tot din tencuială. Ferestrele sunt dreptunghiulare, cu o decorație
mai accentuată deasupra lintourilor, sub formă de ghirlande stilizate,
îmbogățite cu motive de draperii, respectiv o cornișă puternică. Celălalt element accentuat este turnul de colț, care depășește înălțimea corpului de clădire cu un etaj, respectiv are o ornamentație mai bogată la nivelul ferestrelor. Ferestrele de la etaj dispun de un fronton triunghiular, iar la ultimul etaj, deasupra celor două ferestre cu închidere semicirculară, unite printr-un chenar comun simplu, realizat din tencuială, sunt dispuse decorațiuni din tencuială sub forma unor draperii. În prezent, turnul are un acoperiș scund, dar imaginile de epocă ne arată că aici exista un
belvedere – se păstrează doar balustradele traforate ale acesteia.
Privind amenajarea interioară, redăm în citat descrierea lui Beáta Bordás: „Din punct de vedere arhitectural, casa scării este cel mai important element al amenajării interioare. Legătura dintre parter şi etaj se face printr-o scară cu 25 de trepte cu o balustradă elegantă din fier forjat, ornamentată cu motive geometrice. Balustrada se întoarce la etaj şi formează un parapet la culoarul din hol. Pornirea balustradei la parter este o operă deosebită, asemănătoare unui lampadar elegant din fier forjat, cu
detalii minuțios executate. Pardoseala casei scării este de mozaic, cu ornamentație florală stilizată, bicoloră (negru-roşu). Casa scării are un tavan plat cu colțuri rotunjite. Candelabrul, fixat în plafonul casei scării, dispune de aceeași feronerie, cu valoare artistică, asemenea balustradei.
Aceste detalii par a proveni de la cumpăna secolelor XIX–XX.
COMUNA BORȘA – SATUL BORȘA
În hol, la parter, s-a păstrat în locul ei original o piesă de mobilier de epocă din lemn, un dulap elegant, decorat cu oglinzi venețiene,
în stilul secession. În încăperea mică de la parterul turnului se mai păstrează mobilierul original din lemn, dulapuri pe toată înălțimea pereților. Alte elemente importante de epocă sunt tâmplăriile originale ale ușilor prezente în trei saloane de la parter: tocuri late și aripi duble de ușă cu ornamentație casetată cu forme geometrice. În această parte a castelului s-a păstrat și tâmplăria
originală a ferestrelor, dotate cu jaluzele şi obloane interioare.”
Imaginile de epocă ne arată, înaintea fațadei principale, o zonă întinsă cu gazon, cu grupuri florale și plante exotice în ghiveci, de unde porneau aleile ce duceau către zona împădurită. În prezent, în fața acestei fațade se găsește un rondou, amplasat în axul central al clădirii, plantat cu flori și înconjurat cu arborii tuia și castanii, care au fost plantați în anii 1950. În continuarea
acestei zone de parterre exista o zonă în pantă, cu peluză, cu arbori plantaţi mai rar sau grupaţi, respectiv o fântână arteziană (care se poate observa pe unele dintre imaginile de epocă). Aici s-au construit ulterior clădirile anexe pentru funcționarea
spitalului, zona fiind modificată puternic. Pădurea aflată la sud-est de castel a fost partea cea mai puțin afectată a parcului. Aici se găsește monumentul funerar al baronului Dániel Bánffy, sub forma unui  obelisc, decorat cu blazonul baronului, respectiv având următoarea inscripție: „Itt nyugszik/ LOSONCZI/ báró BÁNFFY DÁNIEL/ valóságos belső titkos/ tanácsos/ a páratlan férj és apa/ kinek emlékét/ hálával áldják/ neje/ GYÁRFÁS ANNA/ és fiai/ DEZSŐ, JENŐ, ERNŐ/ született/ 1812. május 14-én/
meghalt/ 1888. april 29-én”. (traducerea pe scurt: aici se odihnește baronul Dániel Bánffy, consilier intern, soț și tată fără
asemănare, amintirea lui fiind binecuvântată de soția, Anna Gyárfás, și fii lui, Dezső, Jenő și Ernő).