Cod Lista Monumentelor Istorice: CJ-II-a-A-07742

Satul Răscruci, atestat documentar pentru prima dată în 1325, devine proprietatea familiei Bánffy în 1405. În lipsa surselor scrise, istoria timpurie a conacului familial este necunoscută, dar se poate presupune că acesta exista deja cel târziu în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Avea planul în forma literei T, fiind o clădire cu subsol, parter și un etaj deasupra părții centrale a clădirii, constituit dintr-o singură sală mare, probabil reprezentativă.

Prezentul castel este rezultatul lucrărilor de construcție din secolul al XIX-lea. În anii 1850, precum și în anii 1870 baronul Albert Bánffy a realizat lucrări de reparații, cu toate că nu se cunoaște precis măsura acestora. Cea mai radicală transformare a clădirii a fost întreprinsă în ultimul sfert al secolului (1875-1887) de fiul lui Albert, Ádám Bánffy, cu ajutorul arhitectului clujean Lajos Horváth, rezultatul căreia a fost etajarea clădirii, realizarea acoperișului de tip mansardă și construcția fațadelor eclectice care definesc aspectul de azi al castelului (fațada din spate, în stil neorenascentist, poartă blazonul lui și cel al soției sale, Mária Wesselényi), precum și amenajarea bogat ornamentată a interiorului, realizată de însuși baronul. Unele dintre sălile reprezentative se aflau la parter – vestibulul (ce includea și casa scării), sala de mese, salonul de pipe, camera de zi a doamnelor și cea a domnilor –, însă sala mare de zi se afla la etaj (încăperea centrală). În afara acestora, în inventarele de la sfârșitul anilor 1880 mai sunt menționate la parter camera feciorilor și cea a intendentului, respectiv la etaj camera guvernantei, cea a servitoarei, precum și camerele pentru oaspeți.

Ultimul proprietar, baronul Albert Bánffy a preluat castelul în 1887, după decesul tatălui său. Împreună cu soția sa, Charlotte Montbach, la începutul secolului XX a efectuat unele transformări, cum ar fi amenajarea unor camere în mansardă și adosarea unui portic fațadei dinspre drum. Contribuția cea mai importantă a baronului a fost lărgirea și reamenajarea parcului în stil englezesc din spatele castelului într-un parc în stil mixt (cu dispuneri libere pentru suprafețele mai mari și dispuneri controlate, geometrice în apropierea castelului) după proiectele lui János Hein, unul dintre renumiții peisagiști din Budapesta. Parcul, odinioară de 15 ha, includea un lac (desecat, apoi astupat în anii 1960), în mijlocul căruia se afla o căsuță pentru porumbei, iar între lac și castel s-a amenajat o fântână arteziană, bazinul căreia se vede și azi. Conform fotografiilor de epocă, terasa pe două niveluri adosată fațadei din spate, cu priveliște spre parc, era mobilată cu banchete și măsuțe, precum și cu suporturi pentru diferite plante decorative locale și exotice, constituind un loc de destindere și de socializare agreabil.

După naționalizarea castelului, la sfârșitul anilor 1960, clădirea a fost reparată și modificată prin introducerea unei case de scări din beton armat în aripa sudică. Între anii 1967-2007 clădirea a funcționat ca școală pentru copii cu nevoi speciale. Din fericire, clădirea a fost întreținută, ba chiar s-au păstrat mai multe elemente de amenajare interioară care reflectă gustul baronului Ádám Bánffy. O restaurare complexă a castelului și a parcului va începe în curând din inițiativa proprietarului, a Consiliului Județean Cluj. După finalizarea acestor intervenții, monumentul istoric va funcționa ca centru cultural.

Curiozități:

1. Baronul Ádám Bánffy (1847-1887) este cel mai interesant locuitor al castelului. Aristocratul cu o viață retrasă a fost un pasionat al artei și meșteșugului: s-a remarcat ca tâmplar, precum și ca ceramist, prezentând unele dintre piesele realizate de el la expoziția universală de la Paris din 1878. El a fost cel care a realizat decorația interioară a sălilor, dintre care se remarcă tavanul casetat, lambriul și mobilierul în stilul renașterii germane a sălii de mese (1875-1880) – pe friza de sub tavan se pot observa blazoanele și numele unor membri ai familiei Bánffy, precum și ale celor mai reprezentative personalități din istoria Ungariei și a Transilvaniei –, alături de lambriurile neorenascentiste, respectiv cele două reliefuri din teracotă smălțuită – unul reprezentând un iepure, celălalt o vulpe vânând – din holul central (1885-1886). În partea de sud a holului se găsește un șemineu sculptat în piatră, decorat cu blazoanele familiilor Bánffy și Wesselényi.

2. Cea mai cunoscută piesă creată de baronul Ádám Bánffy este soba din sala de mese decorată cu cahle și reliefuri smălțuite. Primul exemplar a sobei a fost realizată în iarna anilor 1878-1879, după care a fost prezentată în cadrul expoziției naționale din Székesfehérvár (Ungaria). După expoziție, baronul a donat soba împăratului Francisc Iosif, care a fost apoi instalată în castelul cuplului imperial din Gödöllő (lângă Budapesta). Exemplarul din Răscruci a fost realizat în 1880, mai mult, se menționează un al treilea exemplar ajuns în palatul Bánffy din Cluj (care nu mai există). Deoarece exemplarul original a fost distrus în 1945, la restaurarea castelului din Gödöllő acesta a fost reconstituit (în 2006) pe baza celui păstrat la Răscruci.

Muzeul Național al Ungariei, Baza de Date și Arhiva Digitală de Fotografii