Cod Lista Monumentelor Istorice: CJ-I-s-A-07027

Mica cetate din Dăbâca a jucat un rol important în Evul Mediu, semnalat de faptul că și-a dat numele unei unități administrative din Transilvania: comitatul Dăbâca (după 1876 comitatul Solnoc-Dăbâca) a cărui primă atestare documentară ni s-a transmis indirect, prin menționarea lui Eustachius, comite de Dăbâca, în 1164.

Începuturile cetății sunt dezbătute și astăzi, existând multiple teorii privind datarea incintei sau entitățile politice care au ridicat-o și folosit-o, precum și o scindare între istoriografia română și maghiară, datorită mizei pe care acestea le au în discursul istoric.

Cert este însă că cetatea a fost centrul de putere al unuia dintre primele comitate regale stabilite în Transilvania ca parte a Regatului Maghiar. Printre obiectivele sale principale se număra controlul și paza teritoriului din jur, important datorită ocnelor de sare din zonă (Sic, Ocna Dej) și a drumului (roman, apoi medieval), existent în valea Someșului Mic. Aici s-au găsit mai multe biserici și cimitire, aparținătoare unor populos castri, adică acelor populații care deserveau centrul de comitat. Satul dezvoltat lângă cetate, Dobokawarfalua, este consemnat în 1279. Cetatea și-a atins apogeul în secolul al XII-lea, funcționând până în secolele XV-XVI (în 1472, precum și în perioada reginei Isabella sunt menționați castelani), cu unele semne ale declinului conturate deja din secolul al XIII-lea. Din această perioadă cetatea nu mai era posesiune regală.

Cetatea cu 4 incinte se află pe un platou triunghiular, forma fortificației adaptându-se acestuia. A avut mai multe faze de construcție, mai întâi ca cetate de pământ, apoi, din secolele XII-XIII (?), ca cetate din piatră. Incinta a fost completată cu turnuri de poartă și un donjon patrulater neregulat. Astăzi se vede doar un zid modern construit pe structurile vechi ale incintei de secol 13, înalt de 2 m, realizat în anii 1960 ca rezultat al unei cercetări arheologice. Cetatea aflată în proprietatea administrației locale poate fi vizitată.

Curiozitate:

1. Conform cronicarilor din secolul al XIV-lea, înainte de bătălia de la Chiraleș din 1068 împotriva pecenegilor, regele Solomon al Ungariei (domnie 1063-1074), în compania ducilor Geza (mai târziu regele Geza I, domnie 1074-1077) și Ladislau (mai târziu regele Ladislau I sau Ladislau cel Sfânt, domnie între 1077-1095) au poposit in urbe Doboka, adică la cetatea Dăbâca, centrul comitatului cu același nume. Eventimentul (ce-i drept, de importanță secundară) face parte din legenda Sfântului Ladislau (canonizat în 1192), care prezintă grafic salvarea fetei răpite de cumani (originar era vorba de pecenegi, însă între timp aceștia au fost înlocuiți în texte cu cumanii, care reprezentau o amenințare venită dinspre est mai recentă), scenă pictată în nenumărate biserici medievale din întregul Regat al Ungariei.